Microbuze electrice pentru transportul elevilor, în două comune din Munții Apuseni. Elevii din comunele Mogoș și Poșaga vor merge în curând la școală cu microbuze electrice. Consiliul Județean Alba a lansat recent o licitație pentru achiziția a două microbuze electrice de 8+1 locuri. Investiția estimată la un milion de lei este finanțată prin PNRR. 

Publicitate

Consiliul Județean Alba a lansat pe 23 decembrie, în platforma SEAP, o licitație pentru achiziția a două microbuze electrice pentru elevii din două comune ale județului.

Valoarea estimată a contractului este de 1.000.000 de lei, fără TVA.

Potrivit documentației, proiectul vizează dotarea cu microbuze electrice a unităţilor de învățământ preuniversitar cu clase de nivel primar şi/sau gimnazial din comunele Mogoș și Poșaga, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de transport a elevilor din zonele defavorizate / marginalizate, astfel încât să se asigure accesul acestora la educaţie şi protecția mediului în același timp.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Microbuzele electrice vor avea o capacitate de 8 locuri pe scaune, din care un loc pentru persoane cu dizabilități, plus un loc pentru conducătorul auto.

Specificaţiile tehnice minimale pe care microbuzul electric de 8+1 locuri trebuie să le îndeplinească:

  • Motor exclusiv electric, cu alimentare de la o sursă electrică, funcționând în exclusivitate cu ajutorul curentului electric, furnizat prin acumulatori;
  • Putere motor electric: minim 75 kW;
  • Autonomie de deplasare: minimum 200 km în cele mai defavorabile condiţii (încărcare maximă, temperatura din intervalul de operare la care consumul de energie electrică pentru climatizare este maxim);
  • Autonomie după 3 ani de funcționare: minim 150 km/ încărcare;
  • Viteză maximă: minim 70 km/h;
  • Baterie:
    • capacitate/tensiune/intervalul de temperatura: min. 60,0 kWh, 400 V, - 20 / +45 grade C;
    • număr de cicluri de încărcare: minim 2.000;
    • durata de încărcare a bateriilor, de la 10% la 90%: maximul 8 ore;
    • timp de încărcare rapidă: maxim 2 ore;
  • Sistemul de direcţie: asistat electric;
  • Cutie de viteze: automată.
Publicitate