Actualitate
Microbuzele şcolare ar putea fi scutite de la plata taxei de licenţiere. Proiect aprobat la comisia din Camera Deputaţilor
Raportul asupra unei inițiative legislative care prevede scutirea de la plata taxei de licențiere pentru microbuzele școlare a fost adoptat de Comisia pentru transporturi și infrastructură din Camera Deputaților. Aceste mijloace de transport sunt destinate transportului de elevi, iar costurile sunt suportate de către autoritățile administrative locale.
Prin votul din comisia de transporturi s-a făcut primul pas spre deblocarea acelor situații în care aceste microbuze nu sunt utilizate din lipsa fondurilor, iar banii economisiți în acest fel la buget pot fi folosiți pentru întreținerea lor astfel încât transportul copiilor să fie făcut în condiții de siguranță.
“Am votat în comisie această propunere și am susținut oportunitatea acestei intervenții legislative. Plecând de la realitatea că există multe comunități locale care nu dispun de fondurile necesare licențierii acestor microbuze, cu efecte negative în primul rând asupra elevilor care nu beneficiază de acest drept, am convins ministerul că această lege introduce normalitatea și dă o șansă în plus la educație copiilor din mediul rural.
Autoritățile locale, nu doar cele aflate în impas, apreciază sprijinul acordat prin această normă care sper să întrunească la votul final din plenul Camerei Deputaților majoritatea necesară adoptării ei. Există cazuri la nivel național în care microbuzele școlare distribuite în teritoriu nu operează pentru că primăriile nu au fondurile necesare licențierii lor.
Este nedrept ca elevii din aceste comunități să sufere și să li se îngrădească accesul la educație din motive absurde dictate de la centru de un minister care nu înțelege că de fapt nu se pierd bani prin această excepție, ci se construiește viitorul copiilor noștri, iar orice investiție în noua generație își merită costurile”, a declarat deputatul liberal de Alba, Dan Simedru.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News