MIERCUREA MARE: Ziua în care Iisus a fost trădat de Iuda. Se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat picioarele Mântuitorului

Miercurea Mare a Săptămânii Patimilor ne apropie de Sfintele Paşti. Denia din această seară îl aduce în prim-plan pe Iuda, apostolul trădător, şi, totodată, se face pomenirea femeii păcătoase care, în dorinţa de a i se ierta păcatele, a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos.

Aceasta este ziua în care Iuda Iscariotenaul L-a vândut pe Iisus pentru treizeci de arginţi fariseilor şi cărturarilor ce voiau să-L ucidă. Gestul lui Iuda a făcut ca, mai târziu, ziua de miercuri să fie declarată zi de post, ea fiind, alături de vineri (ziua în care Iisus a fost răstignit), una din cele două zile ale săptămânii în care creştinii postesc pe tot parcursul anului, cu excepţiile zilelor marcate ca harţi în calendarul ortodox.

Evangheliile povestesc că Iisus a petrecut ziua de miercuri în Betania, în familia prietenilor săi, Lazăr, cel înviat din morţi, Marta şi Maria, şi în casa lui Simon Leprosul. „Pe când se afla Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, S-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir scump şi l-a turnat pe capul Lui, când şedea El la masă. Şi văzând aceasta ucenicii Lui, le-a părut rău şi au zis: «Pentru ce s-a făcut această pagubă? Căci acest mir se putea vinde pe un preţ mare şi se putea da săracilor». Iisus, însă, înţelegând aceasta le-a zis: «Pentru ce aduceţi supărare femeii? Că bun lucru a făcut ea pentru Mine. Căci pe săraci pururea îi aveţi cu voi, iar pe Mine nu Mă aveţi pururea. Aceasta, turnând acest mir pe trupul Meu, M-a pregătit pentru îngropare. Şi drept vă spun: oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta în lumea toată, se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei»”. (Matei, 26,6-13).

„Şi împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleşug, şi să-L ucidă”

În acest timp, în Ierusalim se urzea în taină răzbunarea fariseilor şi a cărturarilor, care hotărăsc moartea Mântuitorului. Primit ca un adevărat Mesia în Ierusalim, în Duminica Floriilor, de către mulţimea entuziasmată de binefacerile şi minunile Lui, Domnul Iisus Hristos intrase în templu, de unde îi izgonise pe negustori şi dărâmase mesele schimbătorilor de bani. „Şi îi învăţa şi le spunea: Nu este, oare, scris: «Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile»? Dar voi aţi făcut din ea peşteră de tâlhari!” (Marcu, 11.17).

„Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia”… „Nebuni şi orbi!” (Matei, 23.27), toate aceste replici au umplut paharul de ură al fariseilor faţă de Iisus.

Miercurea este ziua în care cărturarii şi fariseii au făcut sfat pentru prinderea şi uciderea Mântuitorului, temându-se de puterea pe care o avea asupra mulţimilor. „Şi împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleşug, şi să-L ucidă” (Matei, 26.4). Şi tot acum, Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece apostoli, se duce la arhierei pentru a-L vinde pe Hristos: „A zis: «Ce voiţi să îmi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre?» Iar ei i-au dat treizeci de arginţi. Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor” (Matei, 26, 15-16).