Actualitate
MIERCURI: Crosul „Liga tineretului”, în şanţurile Cetăţii din Alba Iulia, organizat de elevii Colegiului Naţional Militar ,,Mihai Viteazul”. Demonstraţie cu majorete
La Alba Iulia se desfăşoară miercuri competiţia de cros din cadrul Proiectului ,,Liga Tineretului” coordonat de către elevii Colegiului Naţional Militar ,,Mihai Viteazul”.
Concursul are loc în Şanţurile Cetăţii Alba Carolina, între orele 9.30-11.00.
La finalul competiţiei, echipa de majorete a colegiului militar albaiulian va prezenta un exerciţiu demonstrativ.
Proiectul „Liga Tineretului” a cuprins organizarea mai multor activități sportive, recreative și distractive destinate elevilor de gimnaziu și liceu din județul Alba, în scopul dezvoltării spiritului de echipă, a relațiilor interumane și a detașării de universul virtual, problemă cu care se confruntă adolescenții din ziua de azi.
Vineri, 12 mai, au fost probele de echipă: meciuri de fotbal, volei pe nisip, meciuri de handbal, jocuri de tenis de masă.
Luni, 15 mai, au fost întrecerile sportive cu caracter individual: triatlon (tir sportiv cu armă cu aer comprimat, aruncarea grenadei și alergare 1.000 m – un traseu aplicativ cu obstacole), probe individuale (aruncarea greutății, a mingii de oină, săritura la groapa cu nisip, flotări, tracțiuni, trasul sforii).
Evenimentul de miercuri încheie proiectul finanţat de către Fundaţia Comunitară Alba prin programul YouthBank.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News