Connect with us
Publicitate

Actualitate

MIERCURI: Festivalul „Francofonie”, organizat de Liceul Teoretic Teiuş. Concurs de cultură generală şi spectacol la Casa de cultură din oraş

Publicat

Consiliul elevilor Liceului Teoretic Teiuș, ȋn parteneriat cu Primăria şi Biblioteca orașului, Clubul de dans sportiv „Top Dance” organizează miercuri, 20 martie, „Festivalul Francofonie”, dedicat tuturor vorbitorilor de limbă franceză.

Luna martie este dedicată unor activități care au ca scop popularizarea limbii franceze și ȋmbunătățirea relaționării ȋntre elevi și cadrele didactice din Teiuş. Organizatorii pregătesc expoziţie de colaje, afişe „România, ţară francofonă”, masă rotundă – prezentări PowerPoint „Ce este francofonia?”, concursul „Ziua Francofoniei” (cultură generală; 50 de întrebări despre Franţa, bibliografie dată, aranjarea cuvintelor într-o propoziţie în limba franceză, pronunţia cuvintelor, citirea unui text la prima vedere – din programa şcolară, realizarea unui colaj de prezentare cu materiale date, asocierea unor nume de ţări francofone cu: steagul ţării, obiectiv turistic; vizionare de film francez; difuzare de muzică francofonă la radioul liceului; realizarea dosarului tematic: Francofonia – abilitatea de a vorbi limba franceză; preparate culinare franceze: bucătarie franceză.

Miercuri, la Casa de Cultură a oraşului are loc un spectacol artistic dedicat Zilei Mondiale a Francofoniei.

Printre ţările în care limba franceză este o limbă străină, România ocupă o poziţie specială, deoarece ţara noastră a menţinut o relaţie activă cu culturile de limbă franceză din Vest. Astfel, România intră pe lista ţărilor francofone, încă din anul 1993, iar mai apoi la Bucureşti 2006, se organizează summit-ul ţărilor din bastionul vorbitorilor de limbă franceză, transmit organizatorii.

Fiind integraţi, ca ţară, în aria vorbitorilor de limbă franceză, având abilitatea de a vorbi limba franceză, „Ziua francofoniei” este un proiect educaţional interdisciplinar ce îşi propune demonstrarea abilităţii de a comunica în această limbă. Astfel, proiectul a fost gândit să pună în evidenţă apartenenţa României la grupul ţărilor francofone şi informarea elevilor, cadrelor didactice şi comunităţii despre acest subiect.

O altă latură a proiectului este aceea de colaborare şi parteneriat între Liceul Teoretic Teiuş şi instituţiile din oraş cu scopul promovării unor valori comune, dezvoltării cooperării şi colaborării.

Scopul proiectului este constituirea unui grup partenerial care să promoveze valori comune la nivelul partenerilor implicaţi în proiect; promovarea dialogului şi a comunicării între elevii implicaţi în acest proiect; înlăturarea barierelor de comunicare între elevi şi înscrierea în direcţia de dezvoltare a învăţământului în cadrul reformei; dezvoltarea cooperării şi colaborării  între cadrele didactice din unitatea şcolară; atragerea efectivă a elevilor în organizarea unor activităţi cu caracter extracurricular, diversificarea acestor activităţi şi mărirea numărului lor în viitor; susţinerea de către autorităţile locale prin demersuri a acestor activităţi, şcoala având rolul de a forma generaţia tânără.

În proiect sunt implicaţi elevii claselor V-XII de la Liceul Teoretic Teiuş, cadrele didactice şi directorii şcolii, părinţii elevilor participanţi, reprezentanţi ai comunităţii locale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate