Actualitate
MIERCURI: Inaugurarea laboratorului de calculatoare al Centrului Școlar de Educație Incluzivă. Spectacolul „Povești de primăvară” cu muzică, dans și teatru
Miercuri, 25 februarie, la ora 12.30, la sediul Centrului Școlar de Educație Incluzivă va avea loc evenimentul organizat cu ocazia predării oficiale a materialelor strânse prin intermediul campaniei „Ajutăm împreună” și inaugurarea laboratorului dotat cu noile calculatoare.
Sărbătorirea acestui eveniment va continua la Casa de Cultură a Studenților, unde, începând cu ora 14.00, va avea loc spectacolul ” Povești de primăvară” organizat de către elevii Centrului Școlar de Educație Incluzivă. Continuând seria spectacolelor organizate de către C.S.E.I. Alba Iulia, de această dată spectacolul va fi organizat la inceput de anotimp al renașterii și va aduce pe scenă povești de neuitat.
Elevii cu cerințe educative speciale de la C.S.E.I. Alba Iulia, împreună cu elevi ai școlilor invitate, Liceul cu Program Sportiv Sebeș, Liceul Teoretic ” Timotei Cipariu” Blaj, Scoala Gimnazială ” Avram Iancu” Unirea, au bucuria și satisfacția de a arăta celor prezenți că nimic nu este imposibil dacă ești motivat, dacă muncești si îți valorifici talentul.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News