Connect with us
Publicitate

Actualitate

MIERCURI: Poezie, folk și expoziție, la Centrul cultural „Liviu Rebreanu” din Aiud. Se marchează 164 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu

Publicat

Pentru a marca 164 de ani de la nașterea poetului național, Centrul de Cultură „Liviu Rebreanu” din Aiud organizează primul eveniment cultural al acestui an, intitulat „Ceasul de taină al poeziei: Mihai Eminescu”. Totodată, în cadrul evenimentului, va avea loc și expoziția „Salonul de iarnă Inter-Art”, semnată atât de artiști din țară, cât și din străinătate. Publicul interesat este așteptat miercuri, 15 ianuarie, la Centrul Cultural „Liviu Rebreanu”, începând cu ora 17.00.

Seara va debuta cu un recital de pian susținut de elevi ai cercului de pian din cadrul Centrului cultural „Liviu Rebreanu” Aiud, coordonați de prof. Claudiu Cordea. Mai apoi, elevii cercului de muzică folk ai centrului, coordonați de prof. Marius Moga, vor susține și ei un recital. Nu va lipsi nici momentul de poezie, oferit de elevii clasei a V-a B, de la Școala Gimnazială „Axente Sever” din Aiud, îndrumați de prof. Elena Boldor. Finalul primei părți a evenimentului va fi dat de recitalul de muzică folk al prof. Marius Moga.

Seara va continua apoi cu expoziția „Salonul de iarnă Inter-Art”, în cadrul căreia vor expune artiști atât din țară, cât și de peste hotare. Astfel, publicul va putea admira opere semnate de: Bee Ng (Malaesia), Clemens Beungkun Sou (Coreea de Sud), Elena Letova (Republica Moldova), Elisabeth Ochsenfeld (Germania), Estela Raileanu (Republica Moldova), Gerd Messmann (Germania), Gianfranco Scafidi (Italia), Giuseppe Strano Spitu (Spania), Iorgos Iliopoulos (Grecia), Michelle Dawson (Australia), Milena Mladenova (Bulgaria), Monica Figus (Argentina),Victoria Cozmolici (Republica Moldova). Din țara noastră, artiștii care vor încânta publicul cu operele lor, vor fi: Alexandru Iuga (Aiud), Anca Sas (Alba Iulia), Andrei Bako (Aiud), Zoltan Balog (Aiud), Cristina Budușan (Aiud), Diana Mureșan (Alba Iulia), Dorel Lazăr  (Aiud), Elena Cristea (Alba Iulia), Ioan Hădărig (Aiud), Ioan Victor Cacovean (Aiud), Iuliu Horvath (Aiud), Maria Tabarcea (Bucureşti), Mihaela Bako (Aiud), Natalia Bardi (Aiud), Robert Lixandru (Cluj Napoca), Rodica Pungea (Aiud), Albert Șandor (Aiud) și Ştefan Balog (Aiud).

Evenimentul este organizat de Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” și Fundația Inter-Art Aiud, Primăria și Consiliul Local Aiud și Consiliul Județean Alba și este prezentat de Ioan Hădărig.

Citește și 15 ianuarie: 164 de ani de la nașterea poetului, Mihai Eminescu. „Luceafărul” cel mai lung poem de dragoste din lume

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate