Actualitate
MIERCURI: Șase localități din Alba rămân temporar fără apă potabilă. Se fac lucrări la rețea
Apa CTTA Alba anunță că miercuri, 24 martie, se întrerupe temporar furnizarea apei potabile în șase localități din județ, pentru efectuarea unor lucrări la rețea.
Este vorba despre lucrări la rețeaua de apă potabilă ce traversează podul peste râul Mureș, în zona Vurpăr (comuna Vințu de Jos).
”Va fi întreruptă alimentarea cu apă potabilă a consumatorilor care sunt branșați la rețeaua publică de alimentare cu apă ce deservește localitățile Vurpăr, Mereteu, Câmpul Goblii, Valea Vințului, Valea Goblii și Pârâul lui Mihai, în data de 24.03.2021 între orele 9.00-16.00.
În acest sens, rugăm consumatorii să își asigure rezerva de apă necesară pe perioada întreruperii.
De asemenea, la reluarea furnizării, pot apărea modificări ale parametrului turbiditate, situație în care sfătuim clienții să folosească apa doar în scop menajer”, transmite Apa CTTA.
Eventuale perturbații, precum și zona în care ele apar pot fi semnalate Dispeceratului Sucursalei Alba Iulia, telefon 0723 – 212647 Apa CTTA Alba, telefon 0258 – 834501, în vederea intervenției.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News