Eveniment
MIERCURI: Se oprește alimentarea cu gaz, temporar, în două localități din județul Alba. Atenționări pentru consumatori
Delgaz Grid anunță că va sista temporar alimentarea cu gaze naturale miercuri, 28 octombrie, între orele 8.00-15.00, în localitățile Totoi și Dumitra din județul Alba, la solicitarea companiei Transgaz, pentru efectuarea unor lucrări specifice.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News