Actualitate
UPDATE: Şedinţă la Consiliul Local Aiud. Modificări la taxe şi impozite, sancţiuni pentru contravenţii, cotizaţii şi vânzarea unor garaje pentru locatarii de la bloc
Consilierii locali din Aiud au fost convocaţi în şedinţă ordinară miercuri, 26 februarie, de la ora 10.00, cu 21 de proiecte pe ordinea de zi. Este vorba despre aprobarea sancţiunilor pentru contravenţii în domeniul bunei gospodăriri a municipiului, acordarea titlului de cetățean de onoare pentru Zeno Millea, finanţări nerambursabile pentru activităţi non-profit, cotizaţia pentru “Apa Alba”, “Alba de Jos”, buget pentru prestări servicii silvice, vânzarea prin negociere directă a unor garaje pentru locatarii unor blocuri, modificări ale taxelor şi impozitelor locale.
Proiectul ordinii de zi:
1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a dezbaterilor publice în conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare (persoana desemnată de autoritatea publică locală publică anunţul de dezbatere publică pe site-ul primpriei la secţiunea dedicată transparenţei decizionale, îl afişează la sediu, îl transmite mass-media şi trimite proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus cerere în acest sens; anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ se aduce în atenţia publicului cu cel puţin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare,; dacă are relevanţă asupra mediuluid e afaceri se transmite asociaţiilor de afaceri; stabileşte o perioadă de cel puţin 10 zile calendaristice pentru a primi în scris propuneri, sugestii, opinii)
2. Proiect de hotărâre privind completarea H.C.L. nr. 254/2005 de stabilire a sancţiunilor pentru faptele care constituie contravenţii în domeniul bunei gospodăriri a municipiului Aiud (se completează la capitolul sancţiuni pentru contravenţii nerespectarea numărului de animale şi păsări în gospodăriile particulare, cu amenzi de la 100 de lei la 500 de lei pentru persoane fizice, respectiv între 300 de lei şi 500 de lei pentru persoane juridice)
3. Proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcţii al Serviciului Public de Asistenţă Socială din subordinea Consiliului Local al Municipiului Aiud, începând cu data de 1.03.2014
4. Proiect de hotărâre privind acordarea titlului de cetățean de onoare d-lui Millea Zeno (pentru contribuţiile deosebite în medicină şi activitatea ştiinţifică; decernarea titlului va avea loc în şedinţa CL din martie; Zeno Milea – medic primar de chirurgie generală şi chirurgie plastică reconstructivă)
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea programului pentru acordarea de finanţări nerambursabile în anul 2014, în condiţiile Regulamentului privind regimul finanţărilor nerambursabile din fondurile bugetului local al Municipiului Aiud alocate pentru activităţi nonprofit de interes local (100.000 de lei pentru susţinerea cultelor, 50.000 de lei pentru alte activităţi culturale şi 100.000 de lei pentru sport, sesiunea de depunere a proiectelor, în perioada 17 martie-18 aprilie şi cea de selecţie 21 aprilie-23 mai)
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea cotizaţiei lunare pentru anul 2014 la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “APA ALBA” (1.500 lei pe lună)
7. Proiect de hotărâre privind mandatarea Primarului municipiului Aiud pentru aprobarea cuantumului cotizaţiei pentru anul 2014 la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „ Alba de Jos” la care municipiul Aiud este membru asociat (22.876 lei pe an, respectiv 1 leu pe locuitor)
8. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației PUZ „Reglementare zona de locuinţe individuale şi modernizare drum de acces”, Aiud, str. Ştefan cel Mare.
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici cuprinşi în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pe anul 2014, anexă la contractul de prestări servicii silvice nr.5/2010 (Ocolul Silvic Aiud urmează să valorifice 2.500 mc material lemnos din pădurea proprietate publică a municipiului; cheltuieli de 232-019 lei – paza pădurii, exploatarea masei lemnoase, amenajamentul fondului forestier, constituirea fondului de regenerare; venituri 213.750 lei din vânzarea la agenţi economici a 660 mc materiale lemnos, respectiv 1590 mc către persoane private; preţ unitar de 95 lei/mc pentru valorificarea materialului lemnos pe 2014; 250 mc se acordă gratuit pentru unităţile de învăţământ şi alte instituţii; tariful pentru paza pădurii, prevenirea incendiilor şi prognoza daunelor pădurii este de 82,74 lei/ha/an)
10. Proiect de hotărâre privind aprobarea raportului pentru activitatea de prestări silvice pe anul 2013, anexă la contractul de prestări servicii silvice nr.5/2010.
11. Proiect de hotărâre privind întabularea dreptului de proprietate publică, respectiv a dreptului de proprietate privată a Municipiului Aiud, asupra unor imobile situate administrativ în Municipiul Aiud, str. Tribun Tudoran, nr.5, jud. Alba (clădire administrativă şi teren, respectiv parcelarea pe loturi a clădirilor – şcoală, cantină şi internat aparţinând Grupului Şcolar „Alexandru Borza”)
2. Proiect de hotărâre privind acordarea unui drept de folosinţă gratuită în favoarea Asociaţiei “Maria Agapia”, asupra spaţiului situat administrativ în Aiud, str. Tribun Tudoran, nr. 5, jud. Alba, în suprafaţă de 41 m.p (pe cinci ani, două încăperi)
13. Proiect de hotărâre privind însușirea Raportului de evaluare și vânzarea prin licitație publică deschisă cu strigarea prețului a imobilului teren situat administrativ în Aiud, str. Tudor Vladimirescu, nr. 94D, înscris în CF nr. 86290 Aiud, nr. top/cad . 86290, cu suprafața de 1227 m2 , proprietar tabular Municipiul Aiud, domeniul privat (teren arabil, evaluat la 10 euro/mp, resepctiv 12.300 euro fără TVA pe toată parcela de 1227 mp, accesul se face din DN1-E81)
14. Proiect de hotărâre privind însușirea Raportului de evaluare și vânzarea prin licitație publică deschisă cu strigarea prețului a imobilului teren situat administrativ în Aiud, str. Voluntarilor, nr. 74 bis, înscris în CF nr. 80020 Aiud, nr. top./cad. 80020, cu suprafața de 250 mp, proprietar tabular Municipiul Aiud, domeniul privat (preţ minim 20 euro/mp, respectiv 5000 euro)
15. Proiect de hotărâre privind însuşirea Raportului de evaluare şi vânzarea prin licitaţie publică a imobilului construcție şi teren aferent, situate administrativ în Aiud, str. Ştefan cel Mare, nr. 17, înscris în CF nr. 84469 -C1-U2, nr. top/cad. 84469 Aiud, C1-U2, cu suprafaţa utilă de 46,73 mp, proprietar tabular Municipiul Aiud, domeniul privat (11.500 euro preţ de pornire)
16. Proiect de hotărâre privind însuşirea Raportului de evaluare şi vânzarea prin negocierea directă a preţului, a imobilelor terenuri, proprietate privată a Municipiului Aiud, situate în Aiud, str. Sergent Haţegan, între blocurile C1, C2, C3 şi C5, către proprietarii construcţiilor – garaje auto, amplasate pe acestea.
17. Proiect de hotărâre privind însuşirea Raportului de evaluare şi vânzarea prin negocierea directă a prețului, a imobilului teren cu suprafaţa de 99 mp situat în Aiud, str. Ecaterina Varga, nr. 57, înscris în CF nr. 77726 Aiud, nr. top./cad. 77726, proprietar tabular Municipiul Aiud, domeniul privat, cu proprietarul construcţiei amplasată pe acesta, dl. Nemeș Ștefan Nicolae, domiciliat în Aiud, str. Voluntarilor, nr. 66 (preţ pornire 3.130 euro)
18. Proiect de hotărâre privind alipirea imobilelor cu nr. cad. 71527 şi 86710, rezultând imobilul cu numărul cadastral 86 890 – „Rampă de gunoi menajer și cale de acces” (29.432 mp)
19. Proiect de hotărâre privind revocarea HCL nr.243/27.11.2013 privind alocarea spațiilor necesare funcționării Clubului Copiilor Aiud – Ocna Mureș în incinta imobilului situat pe str. Ecaterina Varga nr.41, jud. Alba, aparținând Colegiului Tehnic Aiud.
20. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea HCL nr.229 din 27.11.2013 de aprobare a impozitelor și taxelor locale pentru anul 2014 (Prefectura a considerat HCL parţial nelegală, pentru că nu se fac precizări exacte în formulări; prin urmare se fac completări: completare privind valorile impozabile pe mp de suprafaţă construită la clădiri în cazul persoanelor fizice pe 2014 – renovare majoră, privind taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a autorizaţiilor, limitele minime şi maxime ale amenzilor în cazul persoanelor fizice şi juridice – – afişaj publicitar, tarife pentru discoteci; taxele extrajudiciare pe timbru – excluderea taxei de urgenţă de 8 lei pentru certificate fiscale; alte taxe locale practicate în piaţa agroalimentară, facilităţi fiscale acordate contribuabililor pentru impozitele şi taxele locale)
21. Proiect de hotărâre privind radierea poziției nr. 2 din tabelul aferent Hotărârii Consiliului Local nr. 181 din 27 septembrie 2013 privind propunerea de atribuire în proprietate a unor terenuri în temeiul art.36 din Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Rapoarte de activitate şi comunicări:
22. Rapoartele de activitate ale consilierilor locali pe anul 2013.
23. Rapoartele de activitate ale comisiilor de specialitate ale consiliului local pe anul 2013.
24. Prezentarea procesului verbal privind rezultatele inventarierii patrimoniului pe anul 2013.
25. Raportul anual privind aplicarea Legii nr.544/200.1
26. Raport privind soluţionarea petiţiilor pe semestrul II al anului 2013.
27. Raportul de activitate al Poliţiei Locale Aiud pentru anul 2013.
28. Procedura Prealabilă comunicată prin adresa Instituției Prefectului nr.17596/IV/G/SJ/2013 privind reanalizarea HCL nr.193/27.09.2013.
29. Procedura Prealabilă comunicată prin adresa Instituției Prefectului nr.19625/IV/G/SJ/2013 privind reanalizarea HCL nr.244/27.11.2013.
Informări, interpelări, declaraţii politice:
1. Adresa Instituției Prefectului nr. 2698/G/SJ/2014 privind comunicarea materialelor de ședință către Instituția Prefectului /Județul Alba.
2. Adresa Instituției Prefectului nr. 2699/G/SJ/2014 privind convocarea consilierilor locali în ședințe extraordinare și de îndată.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News