Connect with us
Advertisement

Actualitate

Mihai Eminescu, diagnosticat şi tratat greşit pentru sifilis. Medicii spun că a murit intoxicat cu mercur

Publicat

eminescu Mihai Eminescu a fost diagnosticat şi tratat greşit pentru sifilis, mercurul folosit în tratament generând lezări ale sistemului nervos şi cardiovascular grave şi ireversibile, a precizat academicianul Victor Voicu, farmacolog si toxicolog, joi, la lansarea unui volum dedicat poetului.

Acest punct de vedere se regăseşte în volumul ”Maladia lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor”, editat de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă şi lansat joi la Academia Română. Volumul poartă semnătura unor nume importante din medicina românească, care, într-o serie de articole complementare, aduc argumente cu privire la natura reală a bolii de care a suferit Eminescu şi motivul morţii sale premature.

La lansare, academicianul Victor Voicu, farmacolog si toxicolog, coautor al volumului, a spus că ”la autopsie nu s-au gasit leziunile specifice sistemului în creier, care sunt leziuni specifice sifilisului”. ”Era ignoranţa vremii. Nu se putea pune la vremea aia diagnostic cert de sifilis. Era şi o modă, boala venerică, sexuală era foarte frecventă, inclusiv la marii artişti. Tratamentul cu mercur nu a facut decât să genereze lezări ale sistemului nervos şi cardiovascular, ireversibile, grave”, a spus academicianul Voicu.

El a arătat că, pe fondul unei afecţiuni de tip bipolar care nu a fost corect diagnosticată, Eminescu a primit diagnosticul eronat de sifilis, generând un tratament, standard la vremea respectivă, cu mercur. Din păcate, administrarea de lungă durată şi în mod repetat a generat agravarea stării de sănătate a lui Eminescu şi a contribuit la sfârşitul lui prematur.

La rândul lui, profesor universitrar doctor Eduard Apetrei a spus că Eminescu a murit şi dintr-o cauză vasculară, el având şi o ateroscleroză precoce.

Potrivit academicianului Eugen Simion, opera lui Eminescu a fost creată până la 33 de ani, după care au urmat cei şase în care a fost bolnav.

În volumul lansat joi, este desfiinţat şi mitul privind moartea poetului în urma unei lovituri.

Volumul este o restituire morală a adevărului medical privind maladiile lui Eminescu şi ultimii săi ani de viaţă, realizat într-o perspectivă interdisciplinară şi inedită în 10 articole complementare semnate de specialişti de prestigiu din medicina românească actuală: prof. univ. dr. Irinel Popescu, acad. Ioan Aurel Pop, dr. Cecilia Cârjă, dr. Ioana Bonda, acad. Victor A. Voicu, prof.dr. Octavian Buda, prof. dr. Dan Prelipceanu, prof. dr. Călin Giurcăneanu, conf. univ. dr. Bogdan O. Popescu, prof. univ. dr. Eduard Apetrei, dr. Codruţ Sarafoleanu, prof. univ. dr. Vladimir Beliş precedate de un argument de acad. Eugen Simion.

Cartea a fost lansată joi la împlinirea a 165 de ani de la naşterea poetului.

Sursa: mediafax.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement