Connect with us
Publicitate

Eveniment

Mii de gospodării din Alba au rămas fără curent electric după viscolul de sâmbătă noapte. Zonele afectate

Publicat

Pe lângă problemele legate de circulația rutieră, arbori căzuți și mașini blocate prin zăpadă, viscolul și ninsorile din noaptea de sâmbătă spre duminică, au afectat mai multe linii de curent din județul Alba. 

Potrivit reprezentaților ISU Alba, aceștia au fost informați de către cei de la Electrică ca mii de abonați din Alba au rămas fără curent electric.

Pe timpul nopții au fost înregistrat defecțiuni la 7, 8 linii de transport energie electrică, la două posturi transformare în zona Blaj.

De asemenea au fost afectate 21 posturi de transformare în zona Băița-Vârtop (372 abonați nealimentați) și 39 posturi de transformare în zona Sebeș care a afectat 3462 abonați, ce au rămas fără curent, era bilanțul transmis de ISU Alba.

Directorul Electrica Alba, Marius Ceteraș, a declarat pentru alba24.ro că au fost mai multe avarii în zonele Sebes, Pianu, Ocna Mureș și Apuseni. Formațiile DEER au intervenit timp de mai multe ore în cursul serii și nopții. În prezent mai sunt nealimentați circa 1200 de consumatori în zona Sebes – Pianu și alți 100 în comuna Gârda de Sus.

Meteorologii avertizează: urmează cea mai geroasă perioadă din această iarnă

„De duminică noaptea spre luni vom înregistra cele mai coborâte valori: minus 15 grade în depresiunile din estul Transilvaniei până spre minus 10 în zonele mai joase din regiunile intracarpatice”, a spus Elena Mateescu, director executiv ANM.

„Vorbim până duminică seară la ora 20.00 de prima avertizare de cod portocaliu ce vizează zona Carpaților Meridionali. La altitudinile mai mari de 1.800 metri, vorbim de rafale de peste 90-100 km/h, viscolind stratul de zăpadă, vizibilitatea fiind redusă. Iar de mâine dimineață de la ora 2 până mâine seară la ora 20 vorbim de zona litoralului, unde temporar va ninge. Vântul va avea intensificări cu viteze de 70-80 km/h. Va fi ninsoaree viscolită și vizibilitatea redusă”, a adăugat ea.

„Din punct de vedere termic, în următoarea perioada vremea va fi una geroasă noaptea și dimineață, inclusiv în Capitală”, a mai spus meteorologul.

Avarii provocate de viscol la zeci de posturi de transformare, în Alba

Potrivit unui bilanţ al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, compania de electricitate a informat că, pe timpul nopţii de sâmbătă spre duminică, s-au înregistrat „defecţiuni la 7,8 linii de transport energie electrică, două posturi transformare în zona Blaj, 21 posturi de transformare în zona Băiţa-Vârtop (372 abonaţi nealimentaţi) şi 39 posturi de transformare în zona Sebeş (3.462 abonaţi nealimentaţi)”

Autorităţile au intervenit şi în sprijinul a două autoturisme rămase blocate din cauza vremii nefavorabile, dintre care unul în care se aflau şase adulţi şi un copil. Detalii: AICI

S-a acţionat, de asemenea, pentru degajarea carosabilului de un arbore căzut în Cugir, pe DJ 704, în zona barajului Râul Mic, şi de un arbore căzut pe DN 67C, între Şureanu şi Şugag.

Doi stâlpi au căzut pe şosea la ieşirea din localitatea Măhăceni, pe DC 86.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate