Persoanele care au stat în concediu pentru creșterea copilului între 1 aprilie 2001 și 31 decembrie 2005 nu au plătit contribuții de asigurări sociale pentru indemnizația primită în acea perioadă.

Invervalul respectiv este recunoscut doar ca stagiu de cotizare asimilat, nu ca stagiu contributiv - cu consecințe directe asupra calculului pensiei, a precizat Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, într-un răspuns transmis Parlamentului, citat de Edupedu.ro

Publicitate

Ce înseamnă, practic, pentru pensie

Pentru persoanele care au fost în concediu pentru creșterea copilului în acest interval, perioada nu dispare din istoricul de asigurări sociale. Ea rămâne trecută ca stagiu de cotizare asimilat. Însă, nu este luată în calcul la:

  • stagiul minim de cotizare contributiv;
  • stagiul complet de cotizare contributiv, necesar pentru deschiderea dreptului la pensie;
  • acordarea punctelor de stabilitate, introduse prin noua lege a pensiilor.
Publicitate

Cu alte cuvinte, persoanele au fost asigurate social și au încasat indemnizația, dar din punct de vedere al calculului pensiei acei ani cântăresc mai puțin decât perioadele pentru care s-au plătit efectiv contribuții.

Publicitate

Precizările au fost făcute de Ministerul Muncii ca răspuns la o întrebare parlamentară depusă pe 4 martie 2026 de deputata Monica Berescu, care a cerut ministerului să explice regimul juridic al indemnizațiilor pentru creșterea copilului acordate între 2001 și 2006 și modul în care aceste perioade sunt valorificate azi la stabilirea și recalcularea pensiilor.

De ce perioada aprilie 2001 - decembrie 2005 nu e stagiu contributiv

Între 1 aprilie 2001 și 1 ianuarie 2006, concediul și indemnizația pentru creșterea copilului erau reglementate de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii. Indemnizația era plătită integral din bugetul asigurărilor sociale de stat, însă legea de atunci nu prevedea obligația de a plăti contribuție de asigurări sociale pentru aceste sume.

Publicitate

Așa cum precizează Ministerul Muncii în răspunsul oficial, în acest interval indemnizația era suportată integral din bugetul asigurărilor sociale de stat, dar pentru sumele respective nu se datora contribuție de asigurări sociale. Practic, persoana era protejată de sistem și primea bani, dar fără ca acea sumă să genereze un stagiu contributiv propriu-zis.

„Perioadă asimilată” - ce spune Legea 360/2023

Actuala lege a pensiilor, Legea nr. 360/2023, face o distincție clară între stagiul de cotizare (categorie generală, care include și perioadele asimilate) și stagiul de cotizare contributiv (perioada pentru care s-au plătit efectiv contribuții).

Potrivit art. 14 alin. (1) din lege, sunt considerate perioade asimilate, printre altele, situațiile în care asiguratul a beneficiat în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006 de indemnizații de asigurări sociale, acordate potrivit legii. Legea definește perioadele asimilate drept intervale pentru care nu s-au datorat sau nu s-au plătit contribuții de asigurări sociale, dar care sunt considerate prin lege echivalente stagiului de cotizare și se valorifică la stabilirea prestațiilor, dacă persoana a fost asigurată în sistemul public.

Publicitate

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) confirmă aceeași regulă: perioadele de concediu pentru creșterea copilului și indemnizația de asigurări sociale din acest interval sunt excluse din calculul stagiului de cotizare contributiv folosit pentru acordarea punctelor de stabilitate, tocmai pentru că sunt perioade asimilate, iar nu contributive.

Trei regimuri diferite, în funcție de perioadă

Din răspunsul Ministerului Muncii și din legislația în vigoare rezultă trei situații distincte pentru concediul de creștere a copilului:

1. Până la 31 martie 2001 - cea mai avantajoasă situație

Ministerul Muncii arată că, potrivit Decretului-Lege nr. 31/1990 și Legii nr. 120/1997, concediul plătit pentru îngrijirea copilului constituia vechime în muncă.

Publicitate

În actualul sistem de pensii, această perioadă este recunoscută drept stagiu de cotizare contributiv.

„Concediul pentru îngrijirea copilului constituie vechime în muncă, respectiv stagiu de cotizare contributiv”, precizează Ministerul Muncii.

2. 1 aprilie 2001 – 31 decembrie 2005 - perioadă asimilată, fără puncte de stabilitate

Este intervalul analizat în răspunsul ministerului: stagiu de cotizare, dar nu contributiv. Nu contează la stagiul minim, la stagiul complet de cotizare contributiv și nu aduce puncte de stabilitate.

3. Începând cu 1 ianuarie 2006 - perioadă asimilată

Această perioadă rămâne, la fel, una asimilată - nu una pentru care s-a plătit efectiv CAS.

Diferența esențială este că legea permite, prin excepție, ca acest interval să conteze la stabilirea stagiului minim și a stagiului complet de cotizare contributiv necesare pentru pensie, conform art. 47 alin. (4) din Legea 360/2023.

Publicitate

Totuși, nici concediul de după 2006 nu generează puncte de stabilitate - regula se aplică doar la deschiderea dreptului la pensie, nu și la valoarea punctajului.