Un militar francez a fost găsit mort într-o cameră de hotel din București cu o foarfecă pe piept, care indica o înjunghiere în zona gâtului. 

Din primele informații, este vorba despre un militar din cadrul Forțelor Armate Franceze. Ușa camerei nu ar fi prezentat urme de forțare, iar în interior nu sunt semne ale unei lupte, potrivit G4Media.ro.

Publicitate

Bărbatul era cazat împreună cu alți militari francezi la Hotel Pullman din data 3 noiembrie 2022, camerele fiind rezervate până la data de 3 ianuarie 2023.

Militarul a fost descoperit decedat după ce o cameristă angajată a hotelului a intrat în cameră, după ce bărbatul nu a răspuns la ușă.

Potrivit surselor, la fața locului nu au fost descoperite urme de forțare a ușii de la intrarea, care era încuiată pe dinăuntru, iar în interior nu au fost observate urme de răvășire.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Victima, un bărbat în vârstă de 41 de ani, era militar în cadrul Forțelor Armate Franceze.

UPDATE: 

Militarul ar fi fost găsit de o cameristă, în jurul orei 11. Foarfeca a fost găsită pe pieptul acestuia, dar avea răni la gât.

Este de așteptat ca autoritățile franceze să preia ancheta. Autoritățile vor viziona imaginile de pe camerele de supraveghere și vor verifica sistemul electronic cu cartel de acces în cameră.

Nu a lăsat bilet, iar autoritățile nu au avut acces la telefonul său.

Foto: arhiva, rol ilustrativ