Eveniment
Ministerul de Interne va putea rechema rezerviști – cadre militare sau polițiști, pentru a gestiona fluxul de refugiați
Ministerul Afacerilor Interne va putea să recheme în activitate cadre militare sau poliţişti care au trecut în rezervă, ori le-au încetat raporturile de serviciu, sau alte categorii de personal.
Decizia a fost luată pentru gestionarea fluxului tot mai ridicat de refugiaţi de la punctele de trecere a frontierei.
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, a declarat luni că la acest moment, pe teritoriul naţional se află peste 80.000 de cetăţeni veniţi din Ucraina, dintre care 30.000 sunt minori.
„Pentru gestionarea fluxului tot mai ridicat de la punctele de trecere a frontierei, Ministerul Afacerilor Interne va putea, ca urmare a măsurilor aprobate astăzi, să recheme în activitate, la nevoie să le încadreze fără concurs, pe o perioadă de un an, cadre militare sau poliţişti care au trecut în rezervă, ori le-au încetat raporturile de serviciu, precum şi alte categorii de personal”, a declarat Dan Cărbunaru, luni, la Palatul Victoria.
Potrivit unui comunicat al Executivului, măsura a fost adoptată de Guvern printr-o ordonanţă de urgenţă.
Se instituie posibilitatea acoperirii necesarului de personal până la încetarea situaţiei, dar nu mai mult de 3 ani, astfel:
- MAI va putea rechema în activitate/reîncadra, fără concurs, pe durată determinată de un an, cadre militare/poliţişti care au trecut în rezervă/le-au încetat raporturile de serviciu, cu acordul acestora
- MAI va putea angaja personal fără concurs, pentru activităţi specifice domeniilor migraţie şi azil, situaţii de urgenţă şi ordine şi siguranţă publică, pentru o durată determinată, ce nu poate depăşi 90 de zile de la data încetării conflictului armat din Ucraina.
Ordonanţa de urgenţă aprobată luni de Executiv cuprinde şi o serie de alte măsuri pentru asigurarea de sprijin şi asistenţă umanitară copiilor, adulţilor, persoanelor cu dizabilităţi şi tuturor ucrainenilor care vin în România.
sursă: Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News