Connect with us
Advertisement

Educație

Ocupația, locul de muncă și profesia părinților nu vor mai fi trecute în catalogul clasei. Decizie de la Ministerul Educației

Publicat

În cataloagele scolare nu vor mai fi trecute informații de genul ”profesia părinților”. Ministerul Educației a trimis, joi, 26 august 2021, o informare către inspectoratele școlare și directorii școlilor prin care li se solicită învățătorilor și diriginților să nu mai ceară reprezentanților legali ai elevilor anumite informații.

Conform documentului obținut de Edupedu.ro, profesorii diriginți și învățătorii nu-i vor mai întreba pe părinții elevilor unde lucrează, ce funcție au sau ce meserie, se arată în informarea nr. 128RS/26.08.2021 trimisă de Ministerul Educației.

„Începând cu anul școlar 2021 – 2020, profesorii diriginți și învățătorii nu vor solicita, colecta și prelucra informații cu privire la locul de muncă, ocupația sau profesia părinților/reprezentanților legali ai elevilor”.

În cazul în care aceste rubrici sunt prevăzute în catalog, ele vor rămâne necompletate.

„Această solicitare vine în sprijinul asigurări echității și egalității de șanse, indiferent de contextul social și de statutul socio-economic al familiei”, precizează documentul.

„Până la actualizarea actelor de studiu, profesorii diriginți și învățători vor completa doar rubricile referitoare la adresa și numărul de contact al părinților reprezentanților legali ai elevilor”, încheie informarea.

Precizarea vine în condițiile în care cataloagele școlare conțin o filă în care profesorii erau nevoiți să completeze, pe lângă datele de contact ale părinților, și profesia și ocupația acestora.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement