Connect with us
Publicitate

Actualitate

Ministerul Educaţiei vrea să lanseze un program de măsuri pentru păstrarea olimpicilor în ţară. Burse de merit mai mari şi stagii de pregătire în instituţii

Publicat

Ministerul Educaţiei Naţionale pregăteşte un pachet de măsuri care să permită olimpicilor să rămână în ţară, majorând cuantumul burselor de merit şi organizând stagii de pregătire în cadrul instituţiei, a afirmat sâmbătă ministrul delegat pentru cercetare, Mihnea Costoiu.

„Este un exerciţiu extrem de frumos pentru noi şi pentru tineri, dovadă că şcoală noastră este pregătită prin copiii săi să se pună şi în slujba societăţii. Dovadă că avem copii suficient de pregătiţi astfel încât să facă faţă oricărei provocări”, a spus Mihnea Costoiu, la Guvern, cu prilejul lansării maratonului de programare (hackathon).

Întrebat ce face ca să ţină tinerii în ţară, el a spus că pregăteşte un plan de măsuri.

„Deocamdată pe ei îi ţinem sigur că sunt la liceu. Încercarea noastră e de a sprijini tinerii cu performanţe. Zilele trecute am pregătit un proiect, deja aflat în dezbatere publică, pentru a creşte sprijinul financiar acordat olimpicilor. În curând veţi vedea pachete speciale acordate pentru studenţi odată cu admiterea la facultate şi proiecte de susţinere a lor în timpul facultăţii. Ieri (vineri-n.r.) am avut o întâlnire cu LSRS, vor să se întoarcă mulţi acasă şi am stabilit un stagiu de pregătire pentru ei în MEN şi în universităţi”, a explicat Costoiu.

El a mai spus că pentru tinerii inteligenţi va creşte cuantumul burselor cu aproximativ 40%, iar pachetele se referă la măsuri pentru accesul facil a acestor tineri în universităţi, foarte repede, sumele de burse acordate universităţilor vor fi destinate exclusiv acestor tineri.

Timp de două zile, 25 de elevi vor dezvolta aplicaţii, pagini web şi interfeţe cu ajutorul Bitdefender şi Microsoft, partenerii evenimentului, în încercarea de a aduce administraţia publică mai aproape de cetăţean şi de a responsabiliza guvernanţii prin deschidere şi transparenţă.

Cele cinci proiecte dezvoltate în cadrul acestui maraton centralizează informaţii de interes public. Acestea vor fi: Buget.gov.ro – datele privind bugetul de stat şi vizualizarea lor într-o forma uşor de înţeles, angajati.gov.ro – datele privind angajaţii din administraţia publică, posturi.gov.ro – datele privind posturile vacante scoase la concurs în administraţia publică, petiţii.gov.ro – iniţiativele cetăţenilor, pe domenii de interes, data.gov.ro – facilitează accesul publicului la datele incluse în platformele de mai sus

La această prima ediţie vor participa elevi cu rezultate foarte bune la concursurile de informatică, a căror selecţie a fost realizată de către Ministerul Educaţiei.

Sursa: Mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate