Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ministerul Finanțelor a început discuțiile pe grupuri de lucru pentru renunțarea la cota unică și la introducerea impozitului pe gospodărie

finante lista

Publicat

finanteReprezentanții ministerului Finanțelor Publice au demarat în această săptămână discuțiille cu reprezentanții mediului de afaceri și cei din rândul consultanților fiscali cu privire la introducerea unui impozit pe gospodărie, dar și în vederea eliminării cotei unice și introducerea impozitului progresiv, scrie hotnews.ro. 

Discuţiile sunt deocamdată în faza incipientă, pe masă fiind puse mai multe scenarii de lucru, potrivit hotnews.ro.

„În state gen Germania și Franța, unde cota maximă de impozitare este foarte ridicată, pentru a mai <îndulci> acest nivel ridicat al impunerii fiscale, există deductibilități pe care cetățenii le pot aplica pentru diferite cheltuieli – cu școala copiilor, pentru diferite investiții pe care le fac sau chiar în funcție de numărul de copii pe care îi au. Ai noștri încearcă să construiască un sistem similar, dar discuțiile sunt încă la început. Din câte am înțeles, se dorește ca declarațiile de venit să se depună pe familie sau pe gospodărie, iar dacă unul din soți câștigă mai mult și s-ar încadra la cota maximă de impunere, să se calculeze o medie pe familie a veniturilor pentru ca această medie să fie mai mică decât venitul individual al celui care câștigă cel mai bine din familie”, au declarat pentru HotNews aparticipanți la discuții. Noul impozit ar urma să fie aplicat începând din 1 ianuarie anul viitor.

La un impozit diferențiat face referire și programul de guvernare al PSD.

„Începând cu 2018, odată cu introducerea impozitului diferențiat pe venitul global (IVG), de 0%, respectiv 10%, anual, pentru fiecare gospodărie din România se va completa o declarație de venit global de către consultanții fiscali, în numele membrilor acelei gospodării. Această declarație de IVG va avea ca bază de plecare declarația de patrimoniu, care se va depune o singură dată, în același condiții precum declarația de venit global. Arondarea populației la consultanții fiscali precum și funcționarea acestora se va face prin Hotărâre de Guvern în urma dezbaterilor publice. Pe lângă rolul de a completa și depune declarațiile de mai sus, consultantul fiscal va prelua și sarcina de a plăti toate taxele și impozitele datorate de către persoanele fizice aflate în portofoliu său, către administrațiile și instituțiile publice centrale și locale. Această masură va duce la eliminarea ghișeelor pentru persoane fizice din țară, din cadrul tuturor instituțiilor publice din România. Selectarea și pregătirea celor care doresc să devină coonsultanți fiscali se va face etapizat, până cel tîrziu la 1 decembrie 2018, atunci când pe modelul din SUA, fiecare român va beneficia de suportul unui astfel de consultant”, se arată în programul de guvernare al PSD , la pag.27.

Potrivit surselor hotnews.ro, tot de la 1 ianuarie s-ar putea renunța la cota unică și se va trece la un mecanism progresiv de impunere. Primele informații arată că veniturile sub 2.000 de lei nu vor fi impozitate, cele peste 2.000 de lei vor fi impozitate cu 10%, dar nu e clar cu cât vor fi impozitate veniturile cele mai mari.

Printre propunerile incluse în programul de Guvernare al PSD care sunt luate în discuții pentru a se aplica de la 1 ianuarie se numără:

  • Atât pentru cei cu activități independente, cât și pentru salariați și pensionari, impozitul pe veniturile mai mici de 2.000 lei/ lună va fi 0. În acest fel, creștem clasa de jos spre clasa de mijloc, fără însă a împovăra firmele care plătesc salariile. Dimpotrivă, continuând pe linia reducerii contribuțiilor cu 5 puncte procentuale adoptată în 2014 de PSD, cu o nouă reducere de 4,25 puncte procentuale din 2018. Totodată, vom elimina 4 din cele 6 contribuții plătite astăzi.
  • Cei cu activități independente, atât PFA cât și alte tipuri de persoane juridice vor datora impozit pe venit 10%, față de 16% în prezent, iar contribuțiile sociale și de sănătate se vor plăti doar ca persoană fizică și nu pe activitatea desfășurată.
  • CAS-ul se va putea plăti la fondurile proprii de pensii (private), fără a mai exista obligația de a se plăti la bugetul asigurărilor sociale de stat, iar CASS-ul se va plăti integral ca persoană fizică, la nivelul salariului minim pe economie, indiferent de numărul de activități desfășurate. CASS nu se va plăti de către persoanele care realizează veniturile independente dar care sunt scutite de plata acestei contribuții (pensionari, persoane cu handicap, tineri, persoane aflate în întreținere etc).

sursa: hotnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement