Românii au o nouă oportunitate de a-și investi economiile în titluri de stat. Ministerul Finanțelor a lansat vineri, 6 noiembrie 2026, o nouă ediție a programului FIDELIS, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,75% pe an pentru investițiile în lei și de până la 6,60% pentru cele în euro. Perioada de subscriere se încheie pe 13 noiembrie, iar donatorii de sânge beneficiază de condiții preferențiale și de praguri minime de investiție reduse.

Pentru subscriere se pot înscrie atât românii din țară, cât și cei din străinătate cu vârsta de peste 18 ani.

Publicitate

Titlurile de stat FIDELIS sunt denominate în lei și în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners, Salt Bank&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale, UniCredit Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.

Pentru ediția FIDELIS din luna noiembrie, investitorii vor beneficia de următoarele dobânzi neimpozabile:

Publicitate

În lei:

  • de 6,60% – cu scadența la 2 ani
  • de 7,15% cu scadența la 4 ani
  • de 7,75% cu scadența la 10 ani

În euro:

  • de 4,50% cu scadența la 3 ani
  • de 6,60% cu scadența la 10 ani

Beneficii speciale pentru donatorii de sânge

Ediția FIDELIS din noiembrie continuă să ofere facilități persoanelor care au donat sânge.

Investitorii care pot face dovada donării începând cu data de 1 iunie 2026 beneficiază de două emisiuni dedicate:

  • 7,60% dobândă anuală pentru titlurile în lei, cu scadența la 2 ani;
  • 5,50% dobândă anuală pentru titlurile în euro, cu scadența la 3 ani.
Publicitate

Un alt avantaj îl reprezintă reducerea sumelor minime necesare pentru investiție. Astfel, donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat în lei începând de la 500 de lei, față de pragul standard de 5.000 de lei. Pentru investițiile în euro, suma minimă scade de la 1.000 de euro la doar 100 de euro.

Ministerul Finanțelor a stabilit și plafoane maxime pentru subscrierile în tranșele speciale: 100.000 de lei pentru titlurile în moneda națională și 20.000 de euro pentru cele denominate în moneda europeană.