ECONOMIE
Ministerul Finanțelor anunță măsuri importante pentru mediul de afaceri. Lista modificărilor și de când se aplică
Ministerul Finanțelor anunță noi măsuri importante pentru mediul de afaceri. Se modifică modul de lucru al grupurilor fiscale de firme, se reglementează obligațiile de calcul, reținere, plată și declarare a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii, aferente avantajelor în bani şi în natură primite de angajat de la terţi. De asemenea, sunt anunțate și modificări ale procedurilor.
În domeniul Codului fiscal:
- Consolidarea fiscală a impozitului pe profit datorat de grupurile fiscale de firme;
Dezvoltarea conceptului de ”loc al conducerii efective” pentru persoanele juridice nerezidente înregistrate într-un stat cu care România are încheiată Convenție de evitarea a dublei impuneri, potrivit legislației acelui stat, dar care sunt controlate și gestionate din România. - Aceste persoane juridice străine cu locul de exercitare a conducerii efective în România vor datora impozit pe profit pentru profitul impozabil obținut din orice sursă, atât din România, cât şi din străinătate;
- Excluderea din sfera veniturilor impozabile, pentru veniturile din salarii, a folosirii în scop personal a anumitor vehicule care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activităţii economice și se află în patrimoniul persoanelor juridice ce aplică regimul de impozitare a microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activități;
- Reglementarea obligațiilor de calcul, reținere, plată și declarare a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii, aferente avantajelor în bani şi în natură primite de angajat de la terţi.
În domeniul procedurii fiscale:
- Reglementarea instituirii și ridicării popririlor în mediul electronic, astfel încât poprirea să fie ridicată la îndestularea sumei poprite, iar debitorului să îi fie eliberate conturile cât mai repede. Prin această măsură se are în vedere dezvoltarea sistemului informatic propriu al MFP/ANAF, prin intermediul căruia să se gestioneze popririle şi activitățile aferente de stingere a acestora, astfel încât să nu necesite din partea băncilor un efort de dezvoltare important în propriile sisteme informatice.
- Suspendarea inspecției fiscale în situația sesizării organelor judiciare, în scopul implementării Cauzei Lungu, în considerarea faptului că CEDO a criticat România prin prisma faptului că, prin procedurile în vigoare, a permis ca referitor la același contribuabil și pentru aceeași situație de fapt să se declanșeze două proceduri: o procedură administrativă și o procedură penală.
- Posibilitatea efectuării reverificării inspecției și la cererea contribuabilului în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege, în scopul implementării Cauzei Zabrus (C-81/17) în considerarea faptului că CJUE a sesizat un dezechilibru în respectiva cauză între drepturile contribuabilului și drepturile organelor fiscale.
- Sancțiunea cu nulitatea a actului administrativ fiscal în situația în care organul fiscal nu respectă anumite obligații stabilite de lege în sarcina acestuia.
Schimbarea competenței de soluționare a contestațiilor de la ANAF la MFP. Scopul acestei măsuri este de a crește gradul de încredere a contribuabililor în sistemul fiscal prin asigurarea unui nivel superior de independență și, implicit, premise pentru creșterea imparțialității în luarea deciziilor cu privire la contestațiile formulate de contribuabili împotriva tuturor actelor emise de administrația fiscală. Practic, structurile de soluționare a contestațiilor existente la nivelul ANAF vor fi preluate în cadrul MFP. - Reglementarea posibilității de reexaminare a deciziei de soluționare a contestației în anumite situații, expres prevăzute de lege în scopul încetării procedurilor judiciare costisitoare atât pentru contribuabili, cât și pentru administrația fiscală, degrevarea instanțelor judecătorești de asemenea litigii și evitarea plății de către organele fiscale de cheltuieli de judecată, dobânzi sau alte sume în cazul în care se apreciază că actul emis nu este în conformitate cu dispozițiile legale.
Aplicarea efectivă: începând cu data de 1 noiembrie 2019.
Proiectul de act normativ este publicat pe site-ul MFP la rubrica Transparență decizională.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.