Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ministerul Justiţiei: Părţile în proces şi avocaţii pot primi pe e-mail hotărârile judecătoreşti în cauzele civile

Publicat

justitie, lege, magistrat, instanta, judecata Ministerul Justiției informează că părţile dintr-un proces şi reprezentanţii legali ale acestora pot solicita instanței de judecată, în toate cauzele civile (aproximativ 90% din totalul cauzelor aflate pe rolul instanţelor), ca încheierea de ședință sau hotărârea judecătorească să le fie transmisă în format electronic.

În urma unui demers al Ministerului Justiției, susținut și de  Consiliul Superior al Magistraturii, programul informatic al instanțelor a fost modificat astfel încât să permită transmiterea prin e-mail către părțile dintr-un proces, dar și către reprezentanții legali ai acestora, a încheierilor de ședință sau a hotărârii judecătorești imediat ce acestea sunt încărcate în sistem.

“Este un alt pas pe care îl facem spre implementarea conceptului de dosar electronic, în acest moment fiind posibilă comunicarea și prin e-mail a încheierilor de ședință și a hotărârilor. Am parcurs încă un moment în cooperarea cu CSM, care a susținut această inițiativă și a aprobat rapid implementarea ei la nivelul tuturor instanțelor din țară.

Practic, în cauzele civile, părțile vor putea să primească în format electronic aceste documente imediat ce ele vor fi încărcate în sistemul ECRIS. Până în acest moment, dacă un justițiabil dorea să vadă o încheiere de ședință, document care nu i se comunica sau dacă intenționa să citească o hotărâre înainte de a-i fi comunicată prin poștă, trebuia să vină personal la instanță și să solicite dosarul cu actele respective.

Dacă hotărârea, de exemplu, nu era încă listată și semnată de judecător, nu exista în dosar așa că făcea un drum degeaba”, precizează ministrul Justiției, Robert Cazanciuc.

Comunicarea online reprezintă o alternativă modernă care înseamnă economie de bani și timp pentru justițiabili, pentru avocații acestora, mai susţine ministrul.

Astfel, a fost realizată posibilitatea tehnică prin părțile din procese au ocazia de a se conforma rapid și eficient celor stabilite de către instanțele de judecată, iar pe de altă avocaţii pot informa complet părțile reprezentate.

Întreaga strategie a Ministerului Justiției vizează reducerea duratei proceselor și eficientizarea sistemului.

“După ani de zile de subfinanțare, am reușit ca din 2012 să alocăm suplimentar sute de posturi de magistrați și grefieri concomitent cu implementarea de tehnologii de ultimă oră. Complementar, am reușit să reluăm și investițiile în sediile instanțelor, ” a mai declarat ministrul.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement