Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ministerul Justiţiei retrage de la CSM proiectul de lege pentru modificarea şi completarea codurilor penale

Publicat

florin iordacheMinisterul Justiţiei retrage de la CSM proiectul de lege pentru modificarea şi completarea codurilor penale. Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Mariana Ghena, spune că nu poate să se pronunţe acum, în calitatea pe care o are, dacă între proiectul trimis de minister şi OUG 13/2017 sunt sau nu diferenţe.

„În dimineaţa zilei de ieri, am primit proiectele de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, iar ca urmare a procedurii s-a stabilit termen pentru consultare la instanţe şi parchete 10 febnruarie. Până la sfârşitul programului (de lucru de luni – n.r.), nu am primit o înştiinţare din care să fi înţeles că ministrul Justiţiei ar fi retras acele legi. Însă, acum, dimineaţă, am fost înştiinţată că, târziu, spre după-amiază, nu aş putea să precizez acum ora, voi afla, într-adevăr a sosit o adrersă, o înştiinţare din cere rezultă că acele proiecte de legi au fost retrase”, a spus Mariana Ghena, la intrarea în Consiliul Superior al Magistraturii.

În cursul dimineţii de 7 februarie 2017, la Consiliul Superior al Magistraturii a fost înregistrată solicitarea Ministerului Justiţiei de retragere a Proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de Procedură Penală, proiect transmis Consiliului la data de 6 februarie 2017, în vederea avizării.

Totodată, Ministerul Justiţiei a transmis Consiliului o informare privind constituirea, în perioada următoare, a unui grup de lucru interinstituţional în vederea elaborării unui proiect de lege pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului  de procedură penală.

Conform documentului transmis, la lucrările grupului de lucru sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigarea a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, calendarul întâlnirilor urmând a fi comunicat la o dată ulterioară.

Întrebată dacă a constatat că între proiectul de lege trimis luni de Ministerul Justiţiei la CSM pentru avizare şi Ordonanţa de Urgenţă nr. 13/2017, care a fost abrogată duminică, a constatat diferenţe , Mariana Ghena a spus: „Nu pot să mă pronunţ, în calitatea pe care o am, nu pot să mă pronunţ acum”.

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, anunţa, luni dimineaţă, că MJ eleborează un nou proiect de lege pentru modificarea codurilor penale, care va fi pus în dezbatere luni şi va rămâne în consultare publică 30 de zile, timp în care specialiştii îşi vor putea spune punctele de vedere.

Ulterior, Ministerul Justiţiei a transmis că renunţă la proiectul de lege pentru modificarea codurilor penale trimis Consiliului pentru avizare, precizând că „nu este preocupat să elaboreze un proiect de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală” şi susţinând că în prezent centralizează deciziile pronunţate de Curtea Constituţională cu privire la aceste acte normative.

Consiliul Superior al Magistraturii anunţase însă că a primit, luni, de la Ministerul Justiţiei proiectul de lege pentru modificarea codurilor penale şi că urmează să stabilească data la care va fi luat în discuţie pentru avizare.

sursa: digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement