Educație
Ministerul Muncii: Cum vor fi acordate și plătite zilele libere pentru părinți, atunci când se închid școlile
Guvernul a aprobat modul de acordare a zilelor libere pentru părinții care își supraveghează copiii până la 12 ani, în condițiile suspendării cursurilor sau închiderii temporare a unităților de învățământ. Pe durata stării de urgență, școlile vor fi închise, iar unul dintre părinți are dreptul să primească zile libere.
Hotărârea aprobată de Guvern stabilește ca zilele lucrătoare până la încetarea situației de urgență decretată, cu excepția celor din perioada vacanțelor școlare, să fie zile libere acordate, la cerere, unuia din părinți, transmite Ministerul Muncii.
Reprezentanții ministerului reamintesc faptul că zilele libere se acordă doar după epuizarea tuturor opțiunilor prevăzute de reglementările legale în vigoare pentru desfășurarea activității și cu obligația asigurării continuității activității, inclusiv prin decalarea programului de lucru sau implementarea formelor de muncă flexibile.
Cererea pentru acordarea zilelor libere va fi însoţită de o copie a certificatului/certificatelor de naștere al/ale copilului/copiilor și de o declaraţie pe propria răspundere a celuilalt părinte, din care să rezulte că acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile libere ce i s-ar cuveni, potrivit Legii nr. 19/2020, și nici nu se află concediu de odihnă sau fără plată.
Actul normativ stabilește că nu pot benenficia de zilele libere persoanele aflate în șomaj tehnic, cele aflate în concediu pentru îngrijirea copilului, precum și angajații ai căror soți/soții nu înregistrează venituri.
În ceea ce privește modul de plată a zilelor libere acordate părinților, s-a stabilit că pentru fiecare zi liberă, angajatorul acordă părintelui o indemnizație în cuantum de 75% din salariul de bază, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Indemnizația este asimilată veniturilor din salarii și supusă impozitării și plății contribuțiilor, conform Codului Fiscal.
Decontarea către angajator a sumelor necesare pentru plata indemnizației pentru zilele libere acordate părinților se va face de către ANOFM, în termen de 60 zile calendaristice de la depunerea unei cereri și a altor documente la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene sau a municipiului București din raza în care își desfășoară activitatea angajatorul sau sucursala/punctul de lucru al acestuia. Documentele necesare decontării se depun prin poșta electronică sau prin orice alt mijloc de comunicare agreat, în cel mult 30 zile de la data plății contribuțiilor și impozitelor aferente indemnizației.
Sumele pentru plata indemnizației vor fi decontate angajatorului din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, iar utilizarea acestora cu altă destinație decât plata cheltuielilor de personal, atrage răspunderea penală.
În ședința de Guvern s-a adoptat și Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, prin care a fost modificată și completată și Legea nr. 19/2020 prin care s-a reglementat cadrul general privind acordarea de zile libere.
Printre altele, modificările și completările aduse Legii nr.19/2020 clarifică noțiunea de părinte și includ unele categorii care nu au fost avute în vedere, cum este persoana adultă cu handicap grav, care nu poate să-și asigure necesitățile de bază ale vieții și care necesită supraveghere permanentă. De asemenea, pentru personalul care nu poate beneficia de zilele libere acordate în condițiile Legii nr. 19/2020 se prevede acordarea unor stimulente financiare la același nivel cu indemnizația prevăzută pentru perioada zilelor libere.
OUG completează și domeniile în care zilele libere pot fi acordate numai cu acordul angajatorului, fiind menționate în plus domenii precum: comerț alimentar, producție medicamente și echipamente sanitare, distribuție carburanți.
Având în vedere evoluția situației epidemiologice internaționale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de țări, precum și declararea „Pandemiei” de către Organizația Mondială a Sănătății, la data de 11.03.2020, prin Decretul Președintelui României nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României s-a stabilit suspendarea cursurilor școlare în unitățile de învățământ preuniversitar în perioada stării de urgență decretate.
În acest context, a fost adoptată Legea nr. 19/2020, prin care s-a reglementat cadrul general privind acordarea de zile libere în situația închiderii temporare a unităților de învățământ ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile și a altor situații extreme, decretate de autoritățile competente.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News