Actualitate
Ministerul Muncii vrea să creeze două programe pentru a asigura trecerea tinerilor de la sistemul de educație la piața forței de muncă

„Vrem să creăm la nivel național un <Program național de ucenicie>. Avem nevoie să dezvoltăm în România un <Program național de stagii>, astfel încât să putem să asigurăm și trecerea de la sistemul de educație la piața forței de muncă a celor care nu au trecut într-o etapă superioară, respectiv la facultate, universitate, cât și absolvenților de studii superioare. În acest sens, avem nevoie de sprijinul dumneavoastră (mediu de afaceri, n.r.) pentru a crea aceste două programe naționale care să fie consistente, cu măsuri pragmatice, aplicate pe termen scurt și mediu”, a menționat Rovana Plumb.
Ministrul Muncii a subliniat că Guvernul și Ministerul Muncii vor sprijini toți angajatorii și a recomandat reprezentanților mediului de afaceri să acceseze toate axele prioritare care sunt cuprinse în Programul Operațional Capital Uman.
De asemenea, Guvernul acordă o mare atenție în ceea ce privește rata de ocupare în rândul tinerilor. În acest sens, ministrul Muncii a precizat că șomajul în rândul tinerilor a scăzut în trimestrul II față de trimestrul I al acestui an, de la 24,5% la 20,5%.
sursa: agerpres.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News