Ministerul Sănătăţii a publicat vineri, 15 iulie, în consultare publică, Metodologia de prioritizare a investiţiilor în infrastructura publică de sănătate.

Prin acest proiect în consultare publică vor fi selectate minimum 25 de obiective ce presupun construcţia şi dotarea de spitale, până în 2026, cu fonduri din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Publicitate

Metodologia de prioritizare a investiţiilor în infrastructura publică de sănătate este aferentă "Componentei 12 - Sănătate, Investiţiile 2.1 şi 2.2. Infrastructură spitalicească publică nouă", incluzând echipamentele şi aparatura medicală din cadrul PNRR.

"Prin această componentă, în urma aplicării unor criterii de prioritizare, vor fi selectate minim 25 de obiective de investiţii ce presupun construcţia şi dotarea de spitale / unităţi spitaliceşti noi la nivel naţional, din lista de 49 de obiective înscrise de către Ministerul Sănătăţii în anul 2021 şi convenite cu Comisia Europeană.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Investiţia totală se va ridica la peste 1,7 miliarde de euro", se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Noile construcţii vor respecta cerinţele de eficienţă energetică (NZEB), conform legislaţiei naţionale şi standardelor de calitate şi performanţă existente la nivel internaţional.

Includerea în lista proiectelor finanţate prin PNRR va fi propusă de către Ministerul Sănătăţii, respectând prevederile metodologiei de prioritizare.

Proiectul poate fi consultat AICI:

Lista va fi supusă aprobării prin Hotărâre de Guvern, ulterior demarându-se procedurile de finanţare specifice fiecărei investiţii.

Publicitate

Observațiile si propunerile privind proiectul de act normativ pot fi transmise pe adresa:propuneri@ms.ro.

Termenul limită până la care se pot face propuneri este cea de a 10-a zi de la data introducerii pe site a textului proiectului de act normativ.

sursa: Agerpres, site Ministerul Sănătății