Actualitate
Ministerul Sănătății pregăteşte un program specific de acțiune în cazul victimelor cu arsuri grave. Precizări de la premier
Un program specific de acțiune în cazul unor victime ale arsurilor grave, precum accidentații de la Colectiv, este pregătit de Ministerul Sănătății (MS) pentru anul viitor. Anunţul a fost făcut de premierul Dacian Cioloș, la finalul vizitei pe care a efectuat-o la Spitalul Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri.
Premierul a stat de vorbă mai bine de oră cu câțiva răniți în urma incendiului de la clubul Colectiv, cu personalul medical, precum și cu ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu.
„Am văzut câțiva dintre accidentații de la Colectiv, mai ales dintre cei care încep să recupereze și încep să recupereze atât fizic, cât și psihic pentru că au trecut printr-o traumă profundă. Mă bucur să văd că lucrurile încep să o ia pe făgașul normal. Dincolo de acest caz de la Colectiv, am discutat cu domnul ministru al Sănătății și ministerul pregătește pentru anul următor un program pentru arși pentru a putea acționa în mod specific atunci când este cazul în astfel de situații”, a declarat premierul la plecarea de la Spitalul de Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri.
Premierul a subliniat că, așa cum Guvernul și-a luat angajamentul dinainte de preluarea mandatului său, urmează să decidă și rambursarea costurilor referitoare la cei care au fost deplasați în afara țării. „Urmează să decidem și rambursarea costurilor cu cei care au fost deplasați în străinătate, atât în Uniunea Europeană, cât și în afara UE. Și am înțeles că și Ministerul Muncii va veni cu un ajutor pentru însoțitorii celor care au fost tratați sau sunt tratați aici în România”, a precizat șeful Executivului.
sursa: agerpres.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News