Connect with us
Advertisement

Educație

Ministerul Sănătății, recomandări la început de an școlar: mască în spații închise aglomerate și inspecție vizuală la prima oră

Publicat

Ministerul Sănătăţii a transmis o serie de recomandări privind igiena în unităţile de învăţământ, în contextul pandemiei cu SARS-COV-2 şi al apropierii sezonului gripal, printre acestea fiind purtarea măştii în spaţiile închise aglomerate şi realizarea, la prima oră de curs, zilnic, de către cadrele didactice, a unei inspecţii vizuale a elevilor prezenţi în clasă cu scopul identificării unui eventual elev bolnav.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, virozele respiratorii sunt frecvente în sezonul rece, pot afecta colectivităţile în care copiii desfăşoară activităţi de învăţământ şi atât infecţia cu SARS-CoV-2, cât şi gripa fac parte din categoria acestor viroze care pot produce complicaţii, mai ales la persoanele care prezintă anumite comorbidităţi – boli cardiovasculare, boli pulmonare, diabet etc.

Printre recomandările făcute pentru prevenirea şi controlul infecţiilor respiratorii se află:

  • spălarea frecventă a mâinilor şi dezinfecţia lor înainte de intrarea în clasă, înainte de masă, după utilizarea toaletei, după tuse/strănut şi ori de câte ori e necesar
  • folosirea şerveţelului de unică folosinţă sau plica cotului în caz de tuse sau strănut şi aruncarea şerveţelului la gunoi imediat după folosire, spălarea/dezinfecţia mâinilor după tuse/strănut
  • aerisirea frecventă a sălilor de clasă – păstrarea ferestrelor deschise ori de câte ori este posibil sau aerisirea cel puţin 10 minute după fiecare oră de curs
  • curăţenia şi dezinfecţia suprafeţelor şi obiectelor din unităţile de învăţământ înaintea începerii cursurilor
  • evitarea schimburilor de obiecte personale.

Pentru reducerea transmiterii virusurilor respiratorii, Ministerul Sănătăţii recomandă:

  • purtarea măştii în spaţiile închise aglomerate, slab ventilate
  • respectarea distanţării fizice de minim 1,5 metri în timpul cursurilor, dacă e posibil
  • informarea periodică a părinţilor de a nu trimite la scoală copilul atunci când se confruntă cu simptome de viroză respiratorii, dureri în gât
  • personalul didactic şi nedidactic cu simptome respiratorii va evita intrarea în colectivitate.

Cadrele didactice vor verifica dacă sunt elevi bolnavi

Totodată, cadrelor didactice le este recomandat să realizeze zilnic, la prima oră de curs, a unei inspecţii vizuale a elevilor prezenţi în clasă cu scopul identificării unui eventual elev bolnav care prezintă semne de febră/boală infecto-contagioasă (faţă congestionată, tuse, etc).

În cazul identificării unui elev cu semne de boală transmisibilă respiratorie, se recomandă izolarea lui faţă de restul clasei şi informarea părinţilor în vederea îndrumării către un medic şi asigurarea tratamentului specific, mai precizează Ministerul Sănătăţii.

O altă recomandare este anunţarea conducerii şcolii, de către părinţi sau cadrele didactice, în cazul confirmării unui caz cu SARS-CoV-2 sau gripă.

Ministerul Sănătăţii mai recomandă, în scop preventiv, vaccinarea împotriva COVID-19 şi a gripei sezoniere a elevilor eligibili şi a personalului din unităţile de învăţământ, derularea de acţiuni de educare-informare a elevilor privind regulile care trebuie respectate pentru a preveni îmbolnăvirile respiratorii.

Alte măsuri recomandate sunt:

  • afişarea în clase/locuri vizibile a panourilor cu materiale informative privind modalităţile de prevenire a îmbolnăvirilor respiratorii
  • asigurarea cu materiale pentru igiena mâinilor (săpun lichid, substanţe dezinfectante şi prosoape de hârtie), precum şi pentru curăţenia şi dezinfecţia sălilor de clasă
  • respectarea ritmului de verificare, curăţare şi igienizare a aparatelor de aer condiţionat, conform recomandărilor producătorului.

sursă: Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement