Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ministrul Agriculturii: Apicultorii nu vor primi ajutorul de minimis solicitat pentru pierderile înregistrate în 2016 din cauza vremii nefavorabile

Publicat

apicultori, albine alba Apicultorii nu vor primi ajutorul de minimis de la stat pe care l-au solicitat pentru că au înregistrat pierderi importante din cauza vremii nevaforabile de anul trecut, a declarat duminică, ministrul Agriculturii, Petre Daea, prezent la Târgul de primăvară de la Răcăşdia, în judeţul Caraş-Severin.

„Apicultorii nu vor primi ajutorul de minimis. În Planul Naţional (Planul Național Apicol n.red.) sunt ajutoare pe care trebuie să le dăm pentru a procura materiale necesare activităţii apicole. Cu ajutorul de minimis nu mai putem continua. Este un program naţional, l-am explicat apicultorilor, îl avem în lucru în Ministerul Agriculturii, în aşa fel încât şi apicultorii să beneficieze de sprijin. Pentru pierderile de anul trecut, însă, nu avem un răspuns favorabil şi îmi pare extrem de rău”, a afirmat ministrul Agriculturii, citat de Agerpres.

Preşedintele Federaţiei Agrostar, Ştefan Nicolae, declara pe 28 ianuarie, la Craiova, unde a participat la constituirea Filialei Dolj a Sindicatului Apicultorilor din România, că în situaţia în care Ministerul Agriculturii nu va accepta să le acorde apicultorilor ajutorul de minimis pentru pierderile avute în anul 2016, aceştia ar putea protesta în stradă.

Nicolae a afirmat că apicultorii nu au primit până acum ajutorul de minimis „pentru că nu s-a dorit”, în condiţiile în care anul 2016 a fost unul dificil şi pentru ei.

„Anul trecut toţi apicultorii din România trebuiau să primească un minimis, pentru că toţi apicultorii din România au avut de suferit din cauza condiţiilor climatice. De ce nici până la această dată nu aţi primit nimic? Pentru că nu s-a dorit. Dar noi am făcut acest sindicat ca să ne batem pentru drepturile noastre. Şi ne vom bate. Acum o săptămână, când ne-a chemat ministrul Agriculturii, i-am transmis mesajul dumneavoastră şi primul punct important transmis a fost referitor la acest ajutor de minimis. Vom vedea ce va fi la negocierea dintre conducerea sindicatului şi conducerea ministerului şi vă spun cu toată responsabilitatea că dacă nu vor accepta acest minimis, eu fac apel la dumneavoastră pentru prima acţiune de stradă, primul protest adevărat al apicultorilor, pentru a ne primi un drept, nu pentru a ne milogi, pentru anul dificil 2016”, a spus preşedintele Agrostar.

ACA a făcut numeroase adrese la Ministerul Agriculturii pentru obţinerea unui sprijin financiar, dar apicultorii nu au primit nimic în pofida promisiunilor privind acordarea unui ajutor de minimis de 15 lei pe stup.

sursa: capital.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement