Connect with us
Publicitate

Actualitate

Ministrul Agriculturii: România va returna Comisiei Europene cel puțin 800 de milioane de euro din fondurile pe dezvoltare rurală

Publicat

agricultura iarna 2014. sursa foto: recolta.eu România va returna Comisiei Europene cel puțin 800 de milioane de euro din fondurile alocate pe dezvoltare rurală prin PNDR 2007-2013, a declarat, luni, Achim Irimescu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la o conferință de specialitate.

„Avem foarte multe fonduri alocate (PNDR 20014-2020 n.r.). Am avut și pentru perioada anterioară, dar din păcate nu am reușit să le utilizăm în integralitate. Cel puțin 800 de milioane (de euro n.r) vor fi returnați Comisiei Europene și este dureros că se întâmplă așa pentru că vă imaginați, cu 800 de milioane de euro se puteau face multe afaceri în mediul rural care să aducă o viață mai bună fermierilor și mai ales celor care desfășoară activitatea în afara agriculturii. Din păcate, în mediul rural principalul furnizor de locuri de muncă este totuși agricultura”, a spus Achim Irimescu, la conferința „Dezvoltarea integrată a mediului rural în România”.

La mijlocul lunii noiembrie, fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, declara în conferința de bilanț că fondurile europene atrase în trei ani și șase luni, respectiv din mai 2012 și până în noiembrie 2015 au depășit opt miliarde de euro, atât ca plăți directe, cât și pe fonduri de investiții.

„Am preluat PNDR 2007-2013 cu un grad de absorbție de 44,5% și îl predăm cu un grad de 90,35%. În cifre absolute, a crescut absorbția de la 3,6 miliarde de euro la 7,3 miliarde de euro. Sigur că mai sunt multe de făcut, sigur că mi-aș fi dorit să avem o absorbție de 100%, dar au fost anumite probleme pe care le-am enunțat și în trecut vizavi de capacitatea de cofinanțare a celor care au câștigat proiectele în 2010 și 2011 și, din păcate, nu au putut să le ducă la îndeplinire”, a adăugat Constantin.

Fondurile totale reziliate în perioada derulării PNDR 2007-2013 se ridicau la aproximativ 1,3 miliarde de euro, iar estimările în privința dezangajărilor totale, până la închiderea programului, erau potrivit estimărilor de cel mult un miliard de euro.

De la demararea PNDR în anul 2008, AFIR a primit și verificat peste 150.000 cereri de finanțare, în valoare de peste 18,5 miliarde de euro, dintr-un total disponibil din fonduri europene de 5,9 miliarde de euro, numai pentru finanțarea proiectelor de investiții.

PNDR 2007 — 2013 este instrumentul prin care se acordă fonduri europene nerambursabile pentru investițiile private și publice care vor asigura dezvoltarea satelor din România. Alocarea totală prin PNDR este de 9,67 miliarde de euro, pentru perioada 2007 — 2013, bani care trebuiau contractați până la finele lui 2013, dar care mai pot fi plătiți până la sfârșitul lui 2015.

sursa: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate