Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Ministrul Agriculturii: Săptămâna aceasta vor fi eliberate adeverinţe pentru fermierii care vor să acceseze credite-punte

Publicat

directia agricola1 În această săptămână, fermierii din sectorul vegetal ar putea obține adeverințele necesare pentru a accesa credite-punte, pe baza unei înțelegeri pe care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură o are cu sistemul bancar și cu fermierul, a anunțat, luni, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

“Ca în fiecare an, încercăm să venim cât mai repede posibil — adică după ce vom termina cel puțin controalele administrative — cu acele adeverințe pe care le eliberăm și de care beneficiază în special fermierii mari. Aceste adeverințe pot fi utilizate până în momentul în care se plătește subvenția — conform regulamentului european — plata pe suprafață și subvenția de la bugetul de stat. Fermierii pot merge la bănci și pot contracta credite-punte, pe baza unei înțelegeri pe care APIA o are cu sistemul bancar și cu fermierul.

Încercăm de mâine, săptămâna aceasta, să eliberăm acele adeverințe pe care le-au solicitat. Condițiile le vom prezenta în momentul în care lucrurile vor fi definitive sub aspectul acelui protocol tripartit, pe care îl semnăm cu băncile, și al controalelor. Deocamdată, nu se știe procentul care va fi pe adeverințe’, a spus Daniel Constantin, la conferința PRIA Agriculture.

Potrivit acestuia, se încearcă plata în avans, în condițiile unui an mai dificil din punct de vedere agricol.

“Cel mai important lucru este acela că încercăm și în acest an să plătim în avans, dar este un an mai dificil. Toți miniștrii agriculturii din cele 28 de state membre (ale Uniunii Europene — n. r.) au solicitat Comisiei Europene să putem să plătim fără controlul pe teren. Sper ca mâine, la reuniunea Consiliului, să avem acest accept și să venim cu o plată în avans, care să fie undeva între 50 și 70%, deci o plată mai mare.

Am salutat și propunerea fermierilor, care au spus că ar fi mai bine ca agricultorii care au fost afectați de secetă să primească 70%, iar restul să primească 50-60%, în funcție de fondurile disponibile”, a precizat ministrul Agriculturii.

Acesta a menționat, totodată, că efortul bugetar este uriaș, fiind identificate 850 de milioane de euro care pot fi plătite la sfârșitul lunii octombrie.

“Eu am identificat 850 de milioane de euro pe care le putem plăti la sfârșitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie, astfel încât să facem o infuzie de capital către fermieri, pentru ca aceștia să poată să-și continue activitatea agricolă. Cele 850 de milioane de euro sunt bani pe care-i împrumutăm de la Ministerul de Finanțe, prin Trezoreria Statului, și pe care-i returnăm atunci când banii vor veni de la Comisia Europeană, peste două luni de zile.

De aceea spun că efortul va fi uriaș pe bugetul de stat. În afară de cei 850 de milioane de euro, căutăm soluții astfel încât să acoperim în luna noiembrie și decembrie avansul pe care vrem să îl plătim pentru fermierii afectați de secetă. Acolo, deocamdată, nu putem avea o sumă, dar după estimările mele e vorba de mai bine de 500 de milioane de lei. Este o sumă uriașă, deoarece anul acesta despăgubirile pot ajunge până la 400 de lei pe hectar, pe fondul unor pierderi mai mari ca în 2012. În acest an, și fermele mari sunt afectate de secetă, care investesc foarte mult în zona de tehnologie.

Avem estimări în legătură cu suprafață afectată de secetă, dar nu pot deocamdată să dau suprafețe, pentru că s-ar reflecta în cantitatea totală și după aceea ar putea influența prețul. Trebuie să lăsăm piața să decidă prețul și nu prin prognoze pe care noi să le facem să avem influențe sau interferențe”, a subliniat șeful de la Agricultură.

sursa: agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax