Economie
Din 14 decembrie încep plățile la schema HORECA. Anunțul Ministrului Antreprenoriatului și Turismului. LISTA beneficiarilor
Plățile la schema de ajutor pentru industria HORECA vor începe din 14 decembrie, a anunțat miercuri ministrul Antreprenoriatului și Turismului Constantin-Daniel Cadariu, la Antena 3.
Sprijinul constă în 20% din diferența de cifră de afaceri din anul 2020 comparativ cu anul 2019. Ministrul a precizat că pentru schemă s-au înscris peste 10.000 de solicitanți, din care au fost admiși aproape 8.300 de agenți economici iar de la circa 8.100 au venit contractele semnate.
Însumate, cele 8.300 de dosare acceptate nu depășesc bugetul alocat de 2,5 miliarde de lei, așa că ajutoarele vor fi plătite în proporție de 100%. „În bugetul ministerului avem în acest moment 1 miliard de lei, eea ce înseamnă că vom face plăți în cursul lunii decembrie cu o rată de aproximativ 45%. Diferența am prevăzut-o în bugetul pentru anul următor astfel ca să putem să finalizăm plata”, a spus ministrul.
180 de firme din Alba primesc peste 23 de milioane de lei ajutor de la stat
Peste 8000 de firme din domeniul HoReCa, din care 180 din județul Alba primesc ajutoare de stat prin schema destinată acestui domeniu. Ministerul Economiei le-a trimis contractele de finanțare încă din 26 noiembrie.
Ajutoarele financiare prin schema HoReCa se acordă ca o compensație pentru scăderea activității de anul trecut, față de anul anterior, pe fondul pandemiei.
În total, lista cuprinde 8369 de firme din România. Suma totală aprobată pentru finanțare este de 2.144.115.349 lei, potrivit Ministerului Economiei.
Din aceasta, suma ce le revine celor 180 de firme din Alba este de 23.187.379 lei.
Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News