Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Ministrul Dezvoltării: Apartamentele ANL se ieftinesc la nivelul celor din 2019. Prețul calculat pentru locuințe din Alba Iulia

Publicat

ANL

Prețurile de vânzare ale locuințelor ANL vor scădea în acest an la nivelul celor din 2019, potrivit unei modificări legislative inițiate de ministerul Dezvoltării și adoptate joi de Guvern. Este vorba de o Ordonanță de urgență care modifică legea ANL, stabilind că prețul de vânzare a locuințelor pornește nu de la costul construirii unui nou imobil, ci de la costul de construcție al imobilului în cauză, redusă cu amortizarea, chiria plătită, cu o pondere conformă gradului de indice al localităților.

„Anul trecut, din cauza formulei existente până în prezent, la sfârșitul lunii iulie 2020 a avut loc o creștere cu 60-70% a prețurilor de vânzare a apartamentelor destinate tinerilor. Reglementarea aflată în vigoare vorbea de o valoare de înlocuire care se aplica – era un mecanism care avea in vedere pretul de construcție al imobilelor din anul anterior vânzării. Drept urmare în 2020 a intervenit efectul OUG 114 cu creșterea prețurilor materialelor de construcții, respectiv creșterea finanțării resursei umane din domeniul construcțiilor, și acest lucru s-a evidențiat în această creștere a prețurilor.

Citește și Amenajarea unui teren din Alba Iulia pentru construcția de locuințe ANL, din nou la licitație. Alei, parcări și utilități

Ceea ce am propus noi a fost o întreagă regândire a mecanismului de determinare a prețurilor de vânzare a locuințelor, astfel încât pe baza acestui mecanism prețurile să revină acolo unde au fost în 2019.

Mecanismul pe care noi l-am propus și Guvernul l-a aprobat are în vedere prețul de construcție al imobilului respectiv al apartamentului pe care-l ocupa tinerii, din care se scade amortizarea, adică nivelul chiriei aplicate pentru că este un venit care deja s-a încasat de-a lungul timpului. Se aplică apoi un coeficient de indice al localităților pentru că nu poate fi același preț în București și într-un oraș din provincie și de asemenea se aplică și o inflație la acest mecanism”, a declarat joi ministrul Cseke Attila la finalul ședinței de Guvern.

* de la minutul 1:05:00

Cum vor scădea prețurile locuințelor ANL: Estimări pentru locuințe din Alba Iulia, Timișoara, Bacău și Hunedoara

Ministrul a prezentat și câteva exemple de prețuri ale unor locuințe ANL din 2019 și 2020 pe mecanismul de până acum, respectiv prețul estimat pentru 2021 după intrarea în vigoare a OUG-ului adoptat joi, 24 iunie.

În municipiul Alba Iulia un apartament de 88 mp

  • în 2019 prețul de locuință a fost de 129.615 lei
  • în 2020 prețul simulat al aceluiași apartament, pentru că nu s-a vândut, a urcat la 220.047 de lei
  • în 2021 prețul va fi 129.712 lei în urma adoptării acestei OUG

În municipiul Bacău apartament de 84 mp construit în 2006

  • în 2019 prețul de locuință a fost de 127.649 lei
  • în 2020 prețul simulat pentru același apartament a fost de 214.806 lei
  • în 2021 prețul acestui apartament va fi de 115.915 lei în urma adoptării acestei OUG.

În județul Hunedoara, municipiul Lupeni, 71,4 mp, anul construcție 2013

  • în 2019 prețul de locuință a fost de 111.375 lei
  • în 2020 prețul simulat pentru același apartament a fost de 184.678 lei
  • în 2021 prețul acestui apartament va fi de 108.364 lei în urma adoptării acestei OUG.

În Timișoara apartament 77,36 mp, anul construcției 2007

  • în 2019 prețul de locuință a fost de 114.660 lei
  • în 2020 prețul simulat pentru același apartament a fost de 194.838 lei
  • în 2021 prețul acestui apartament va fi de 119.278 lei în urma adoptării acestei OUG.

„Prețurile diferă de la un apartament la altul pentru că are în vedere valoarea de construcție de la momentul dării în folosință și contează mult și amortizarea – respectiv nivelul chiriei și cât timp s-a încasat chiria la aceste locuințe. Prețurile apartamentelor destinate vânzarii tinerilor care sunt chiriași în imobilele ANL nu vor mai crește anul acesta, iar pretul va reveni în jurul valorii din anul 2019”, a mai declarat joi ministrul Dezvoltării.

În baza acestei Ordonanțe de urgență (OUG), în 90 de zile se vor emite norme metodologice de către Ministerul Dezvoltării.

sursa: hotnews.ro

foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. titi

    vineri, 25.06.2021 at 12:30

    ce jaf la drumul mare.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax