Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Ministrul Dîncu: Stagiul militar nu va fi obligatoriu. Avem un program pentru instrucția rezerviștilor, o ”armată de rezervă”

Publicat

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat joi seara că este necesară atragerea de personal în Armată dar că este exclus să se introducă stagiul militar obligatoriu. Ca alternativă, Dîncu a vorbit despre o ”armată de rezervă” care ar fi formată din rezerviști care rămân la locul lor de muncă după ce sunt instruiți timp de șase săptămâni și primesc o indemnizație.

„În niciun caz nu se poate întâmpla acest lucru. Sunt mai multe argumente: Este vorba despre o chestiune economică. Nu poți să susții dintr-un buget al apărării naționale acumularea unor generații de bărbați care ar ajunge la sute de mii de soldați.

Nu mai este nevoie de acest lucru din punct de vedere strategic. Evident că avem nevoie încă de oameni, de rezerviști de exemplu pentru o situație de urgență. Pentru asta am deschis alte programe.

Avem un program de a instrui rezerviști care rămân la locul lor de muncă după ce sunt instruiți timp de șase săptămâni, primesc o indemnizație și sunt un fel de armată de rezervă. Sunt câteva mii de posturi pe care le vom umple” a declarat ministrul.

Citește și: Ce se întâmplă dacă refuzi încorporarea în caz de război. Ce pedepse prevede legea. Până la ce vârstă poți fi ”chemat la oaste

Acesta a adăugat că ”există o cerere pentru pregătire și stagiu militar voluntar. Va fi unul dintre proiectele cu care vom veni. Astăzi armata nu mai este numai căprărie, ci înseamnă și cyber, armamente mai complicate, pregătire psiho-comportamentală deosebită, informații și alte zone care sunt tentante. Avem alte metode, în niciun caz nu vom ajunge la stagiul militar obligatoriu”.

Serviciul militar poate fi făcut pe bază de voluntariat, atât de bărbați, cât și de femei. Doar în caz de război, de stare de mobilizare, și stare de asediu, armata devine obligatorie pentru bărbați.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Ion

    vineri, 04.02.2022 at 11:31

    Hai ca a ajuns si Dancu expert militar…..pai nu stie el
    Il credeam mai destept da ….
    Ce dracu ne bagam noi si facem pe desteptii in legatura cu Ucraina si Rusia??
    Tipic romanesc ….. dale la prosti paine si circ sa nu vada traiul prost pe care il duc si problemele cu inflatia si energia.
    Dancule tu si tot PSD-ul si PNL-ul sa ma asteptati sa vin sa fac armata sa va apar…. :)))))))))))
    Abia asteptam sa ma chemi….. o sa imi dau viata pentru voi …hahaahhaahahahahahahahaha

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate