Actualitate
Ministrul Educației, Adrian Curaj, vrea mai multe ore pentru elevi, dar mai puţine teme. Planurile pentru elevii din gimnaziu
Ministrul Educației, Adrian Curaj, a transmis că dorește mai puține teme pentru casă, tablete și telefoane inteligente în clasă și o masă caldă pentru elevi. Invitat la postul de televiziune ProTV, acesta a vorbit şi despre noul plan-cadru pentru gimnaziu.
Adrian Curaj vrea mai puţine teme pentru acasă şi mai multe ore la şcoală. Potrivit ministrului Educației, toată experiența internațională e legată de un copil care stă la școală destul de mult. „Școala după școală este importantă. Atunci când ajung acasă, să nu aibă teme excesive”, a spus ministrul Adrian Curaj.
Ministrul Educației ar fi de acord şi cu folosirea telefoanelor şi a tabletelor la ore, dar cu o condiţie. „Dacă îl folosesc în proces educaţional, adică îl pun pe mod avion şi îl foloesc ca şi instrument în proces educaţional. Tinerii noştri probabil dau paginile pe tabletă mai uşor decât dau paginile pe un ziar”, a adăugat ministrul.
În ceea ce priveşte proiectul „masă caldă pentru elevi”, acesta s-ar putea pune în practică cel mai bine în mediul rural, spune ministrul. „Poate avea un impact asupra mediului economic local. Sunt şi variante cu bucătării mobile, dar mă aştept şi la iniţiativa privată. Sper ca în toamnă să putem avea măcar testele. Trebuie pilotat înainte”, a susținut Adrian Curaj.
Ministrul Educaţiei are aşteptări mari de la noul plan-cadru pentru gimnaziu. Adrian Curaj speră să rezolve o problemă semnalată de academicianul Solomon Marcus.
„Tot ceea ce numim noi învăţare în şcoală revine la acte artificiale forţate de memorare şi e vorba aia populară, că i-a intrat pe o ureche şi i-a ieşit pe cealaltă. Totul se pierde, nimic nu se acumulează. Ce aduc nou prin plan cadru: manualele vor acoperi 75 la sută din timp, 25 la sută va fi la dispoziția profesorilor. Știți cum arată manualele de care domnul academician povestea? Acolo acoperă prin programă și prin manual 100% din timpul profesorului, când să lucreze diferențiat cu elevii?”, spune ministrul.
Potrivit noului plan-cadru pentru gimnaziu, elevii ar urma să stea 34 de ore pe săptămână la şcoală.
sursa: digi24.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News