Connect with us
Advertisement

Educație

Ministrul Educației anunță noile tipuri de burse pentru elevi. Vor fi de zece ori mai mulți bani în 2023

Publicat

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, sâmbătă, că pentru anul şcolar 2023 – 2024 bursele elevilor reprezintă un important pilon pentru reducerea abandonului şcolar, motiv pentru care bugetul alocat lor va fi de zece ori mai mare.

Aflat la Iaşi pentru a lua parte la o dezbatere pe tema legilor Educaţiei, ministrul Cîmpeanu a afirmat că bursele elevilor au un impact de peste 8% din tot impactul Legii învăţământului preuniversitar.

Conform acestuia, bursele elevilor sunt unul dintre pilonii care pot reduce, cu adevărat, abandonul şcolar.

„Bursele elevilor, care, pentru prima oară, au fost plătite de la bugetul de stat, în anul 2020, iar bugetul a fost 270 de milioane de lei. Pentru 2023 bugetul este de zece ori mai mare: 2,7 miliarde lei. Exact 10 ori mai mare decât a fost în 2020. Asta apropo de acele idei care spun că am luat bursele elevilor. Sunt de zece ori mai mari”, a precizat ministrul Educaţiei.

El a explicat că este schimbat principiul de alocare a burselor.

„Mare parte a burselor să fie pentru susţinerea performanţei şcolare, de studiu, pentru susţinerea performanţei şcolare, că le putem numi de merit, oricum, dar sunt pentru susţinerea performanţei şcolare, pentru că tot vorbeam de excelenţă, şi sunt pentru susţinerea elevilor cu nevoi sociale”, a declarat ministrul Educaţiei.

Sorin Cîmpeanu a spus că prin noua lege a Educaţie ministerul vrea să confere mai multă putere şcolilor, astfel încât să existe un management profesionist.

Noile tipuri de burse și valoarea propusă de Ministrul Educației

„Propunerea din lege este următoarea:

  • pentru fiecare elev al acestei ţări, din cei 871.000 de elevi din învăţământul primar, o alocaţie de 400 de lei pentru burse, sunt doar burse sociale primare.
  • Pentru învăţământul gimnazial, este vorba de cei 751.000 de elevi din gimnaziu, alocaţia este de 900 de lei.
  • Pentru învăţământul liceal, şi este vorba de cei 573.000 de elevi de liceu, grupaţi în două categorii, alocaţia este de 1.500 de lei, pentru licee teoretice şi vocaţionale.
  • Şi pentru că vrem să susţinem învăţământul profesional, cu adevărat, alocaţia este de 3.000 de lei pe elev.

În acest fel, fiecare şcoală va şti exact care este bugetul pe care îl are la dispoziţie, va putea să îşi pună în practică propria politică de susţinere a performanţei şi echităţii. Vom putea să transferăm principiul de la nivel naţional la nivelul fiecărei şcoli. Va avea un buget”, a explicat ministrul Educaţiei.

Media notelor pentru acordarea burselor pentru elevi, stabilită de fiecare școală

Cîmpeanu a precizat că nu li se va mai impune şcolilor care să fie media de acordare a burselor.

„Nu vă spune nimeni să daţi burse de performanţă şcolară de la 7, 8, 9, 9,50, sau 8,73 sau 9,20, vă puteţi adapta specificului şcolii.

Aveţi resurse, de zece ori mai multe decât aţi avut în 2020, aveţi şi decizia. Dacă sunteţi într-o şcoală din Ciohorani, s-ar putea să aveţi nevoie să lansaţi acest buget spre partea de burse sociale.

Singurul lucru pe care statul român îl face, conform proiectului acestei legi, este să asigure resursele şi să stabilească un cuantum minim, să nu puteţi coborî bursa de performanţă şcolară sub 500 de lei.

Bursele de excelenţă olimpică fiind 1.000 de lei, pentru palierul internaţional şi 700 de lei pe lună, pentru palierul naţional”, a exemplificat ministrul Educaţiei.

Cîmpeanu: aproape jumătate dintr-o clasă să poată primi una sau mai multe burse

Acesta a spus că se poate ajunge în situaţia în care aproape jumătate dintr-o clasă de elevi să poată primi una sau mai multe burse.

Având în vedere posibilitatea de cumul a burselor prevăzute la nivel de lege şi nu la nivel de ordin de ministru, susţine Sorin Cîmpeanu, bursele se pot constitui într-un pilon de reducere a abandonului şcolar.

Măsura are ca obiectiv reducerea abandonului școlar

„Fiecare părinte se uită şi îşi face calcule, de multe ori îşi face calcule în zonele vulnerabile, din perspectiva abandonului şcolar crescut, aşa cum nu ne dorim.

Nu avem mecanisme să îi protejăm mai mult pe acei copii care nu sunt trimişi la şcoală sau care nu sunt lăsaţi să meargă la şcoală, pentru că au alte lucruri de făcut.

În momentul în care acel părinte înţelege că trimiţându-şi copiii la şcoală, susţinându-i să înveţe, acei copii vor putea obţine burse care însumat, dacă are doi sau trei copii, va fi mult mai mult decât propriul lui venit, al adultului, al părintelui, sunt convins că acesta va fi un factor important în decizia de a-i trimite sau a nu-i trimite, de a susţine sau a nu susţine copiii la şcoală”, a precizat ministrul Educaţiei

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement