Actualitate
Ministrul Educaţiei: Aproape 3000 de cadre didactice universitare vor părăsi sistemul pentru că nu au titlul de doctor
De la 1 octombrie, aproape 3.000 de cadre didactice din învățământul superior românesc vor fi obligate să părăsească sistemul, pentru că nu au obținut titlul de doctor.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a precizat că la nivel național la începutul anului 2010 existau 66% cadre didactice cu titlu de doctor, iar la începutul anului 2015 erau 80 % cadre didactice titulare cu titlu de doctor și 4.500 fără titlu de doctor.
“Conform legii, în data de 30 septembrie, din păcate, aceia dintre cei care compun acest grup de 4.500 de colegi care nu au reușit să susțină tezele de doctorat în intervalul ianuarie-septembrie 2015, vor fi nevoiți, conform legii, care nu este întotdeauna în coerență cu dorința de dezvoltare și uneori nici cu logica, să părăsească sistemul. Și este vorba despre aproape 3.000 de colegi”, a afirmat Cîmpeanu.
Ministrul a subliniat faptul că în condițiile în care se înregistrează o scădere a numărului de cadre didactice tinere din universități, de la 30% la nivel național în 2010, la 17% la începutul anului 2015, “ieșirea din sistem a acestor tineri colegi fără titlu de doctor va afecta și mai mult proporția cadrelor didactice tinere ce activează în învățământul superior și asta, în ultimă instanță, dacă nu găsim soluții, și nu este ușor de găsit, va afecta dezvoltarea în ansamblu a învățământului superior din România”.
“Dar, începând cu ziua de 1 octombrie ne putem mândri cu un procent de 100% cadre didactice titulare cu titlu de doctor, pentru că toți cei care nu vor avea acest titlu vor părăsi sistemul. Dar oare la ce ne va folosi că avem 100% cadre didactice care dețin titlu de doctor”, a conchis ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
sursa: agerpres.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News