Connect with us
Advertisement

Educație

Ministrul Educaţiei: Manualele pentru clasa a V-a ajung luni în şcoli. Editurile cu întârzieri, penalizate

manuale

Publicat

Manualele de clasa a V-a vor ajunge în şcoli luni, a precizat ministrul Educaţiei, Liviu Pop, înn contextul în care acestea ar fi trebuit să fie trimise încă de vineri. Oficialul susţine că editurile care nu au făcut livrările vor fi sancţionate cu 0,5 la sută din valoarea contractului pentru fiecare zi de întârziere.

„17 noiembrie era termenul de livrare către inspectoratele şcolare. Toate inspectoratele lucrează alături de colegii noştri directori sâmbătă şi duminică în aşa fel încât luni să avem toate manualele la care s-au câştigat licitaţiile. Luni la ora 12.00 vom avea situaţia clară la nivel naţional, iar acele edituri, dacă vor fi, eu sper să nu fie, care nu au livrat manualele vor fi sancţionate în conformitate cu contractul, adică 0,5 la sută pe zi de întârziere, din valoarea contractului”, a afirmat ministrul Educaţiei, Liviu Pop.

El a mai spus că nu s-a răzgândit în privinţa introducerii manualului unic: „Nu o să mă răzgândesc niciodată cu lucrurile bune pe care le-am pus în programul de guvernare”.

„Manualul de bază va fi pentru fiecare programă şcolară. Pe lângă manualul de bază, oricine poate să facă manuale auxiliare, manuale alternative sau cum vreţi să le numiţi, dar important este ca toate acestea să fie avizate de către Ministerul Educaţiei”, a spus Liviu Pop.

sursă: digi24.ro

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement