Programul „after school” din școli ar putea fi asigurat de stat, astfel încât să nu mai fie percepute taxe de la părinţi, a declarat Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

After school-ul încercăm să îl asigurăm public. Salariul mic la cadrul didactic l-a determinat să încerce să mai facă ceva ca să supravieţuiască. (...) Eu cred că prin lege putem să reglementăm (after school - n.r.)”, a spus Ecaterina Andronescu la Realitatea TV.

Publicitate

În opinia sa, este necesară o clarificare legislativă în această privinţă, pentru că „este o chestiune care nu are nicio legătură cel puţin cu etica meseriei”.

Cred că trebuie să facem o clarificare legislativă, pentru că, într-adevăr, este o chestiune care nu are nicio legătură cel puţin cu etica meseriei. Pentru că eşti profesor pentru învăţământul primar sau învăţător patru ore şi apoi primeşti la after school-ul pe care tu îl dezvolţi, tot în şcoală, şi încasezi bani de la părinţi. Va trebui să găsim o soluţie. Este un fenomen de masă, aşa cum un fenomen de masă a început să fie şi acela care este tot o chestiune de etică: nu poţi să îţi chemi copilul acasă la o meditaţie particulară dacă tu îl ai elev la clasă”, a spus ministrul Educaţiei.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

sursa: digi24.ro, realitatea.net