Actualitate
Ministrul Educaţiei: Proiect cu salarii majorate pentru profesorii debutanţi şi lectorii din universităţi. Creşteri între 70% şi 177%
Salariile profesorilor debutanți ar urma să fie majorate cu 70% și cu un maximum de 177% pentru lectorii și șefii de lucrări din învățământul universitar. Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a anunțat joi că a trimis Ministerului Muncii un proiect pe marginea legii salarizării care prevede aceste creşteri.
„Este vorba de un proiect pe marginea legii salarizării. Această creștere de 177 % este un maxim care se propune pentru lectorii și șefii de lucrări din învățământul universitar deoarece aceștia aveau salarii foarte mici apropiate de cele debutanților. Altfel pentru preuniversitar și universitar propunerea de salarizare pleacă de la un minimum de circa 70 % care se acordă debutanților și din învățământul universitar și preuniversitar”, a declarat ministrul la B1TV.
El a precizat că proiectul este rodul consultărilor care s-au derulat pe o perioadă de două săptămâni împreună cu sindicatele din educație și a fost înaintat Ministerului Muncii și urmează să fie analizat împreună cu ministrul de Finanțe.
Ministrul a afirmat că vor avea loc luni, 24 august, consultări împreună cu reprezentanții sindicatelor și cu premierul Victor Ponta.
„Acest material mai cuprinde și alte elemente cum ar fi sporul de mediul rural, mediu izolat între 5 și 20 %, sporul pentru cei care lucrează în învățământul special de 15 %, sporul pentru dirigenție de 10% și alte astfel de sporuri sunt cuprinse în propunerile pe care MECȘ le-a avansat deja către ministerul Muncii”, a detaliat Cîmpeanu.
Întrebat de când ar trebui să intre în vigoare aceste măriri, el a spus că știe de o propunere care ar viza o creștere salarială de 10% din luna decembrie a acestui an.
sursa: agerpres
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News