Actualitate
Ministrul Educației: Școlile care nu au avize sanitare și autorizații ISU trebuie să-și rezolve problemele până în 2018
Școlile care nu au avize sanitare și autorizațiile ISU de siguranță la incendiu, trebuie să rezolve problemele până în 2018, situația fiind extrem de diversă și de complicată pentru că sunt foarte multe clădiri vechi și nu se mai poate investi în ele, dar sunt și unități în care ar fi trebuit să se facă investiții însă autoritățile locale nu au accesat fondurile puse la dispoziție, a anunțat, luni, ministrul Educației, Mircea Dumitru, la deschiderea noului an școlar.
„Ceea ce va trebui să facem într-un ritm foarte alert, în următoarele luni, în coordonare cu Ministerul Dezvoltării și cu Ministerul Administrației și Internelor este o cartografiere a tuturor clădirilor școlilor, a tuturor unităților școlare pentru că 2018 este termenul care a fost dat și de către președinția României, să avem avizele sanitare și avizele contra incendiilor pentru toate școlile din România”, a explicat ministrul Educației la ceremonia de deschidere a anului școlar de la Colegiul National „Mihai Eminescu” din București, scrie News.ro.
Ministrul a spus că situația este extrem de gravă avâd în vedere atât numărul mare de unități școlare care nu au aceste avize dar și situația specifică cu care se confruntă fiecare școala în parte.
„Situația este extrem de diversă și de complicată pe alocuri, în unele situații clădirile sunt foarte vechi și nu mai putem investi în ele, în alte situații însă, ar fi trebuit să se facă investiții, însă autoritățile locale nu au accesat fondurile puse la dispoziție”, a explicat ministrul Educației.
Ministrul a mai admis și că, în alte situații, nu au fost făcute la timp documentațiile tehnice pentru avizele ISU.
„Exista o paletă întreagă de situații pe care trebuie să le analizăm și Ministerul Educației, care nu coordonează acest proces, trebuie să ofere sprijin și informații pentru Ministetul Dezvoltării și pentru MAI pentru ca această situație statistică să fie bine cunoscută în această toamnă”, a adagat Dumitru.
sursa: hotnews.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News