Eveniment
Ministrul Energiei: România va avea cel mai mic preț la benzină și motorină din Uniunea Europeană, după Ungaria
România va avea cel mai mic preţ din Europa, după Ungaria, după reducerea cu 50 de bani a preţului carburanţilor, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Acesta a participat la ceremonia organizată la Vadu, judeţul Constanţa, cu ocazia începerii exploatării gazelor naturale în proiectul Midia, operat de compania Black Sea Oil & Gas, potrivit Digi24.ro.
Virgil Popescu a subliniat că 25 de bani din această reducere vor fi susţinuţi de la bugetul de stat şi 25 de către operator şi şi-a exprimat convingerea că aceştia vor aplica Ordonanţa.
„Ieri s-a lucrat la Ministerul de Finanţe, toate ministerele, am lucrat împreună, s-a elaborat textul Ordonanţei de Urgenţă. Este vorba de acei 50 de bani pe litru (…). În urma acestui acestei scăderi, practic, România va avea un preţ, dacă nu mă înşel, la motorină, de un 1,7 euro şi un pic şi la benzină, 1,61 şi un pic. Va fi practic, după Ungaria, care are deja un preţ plafonat, cred că cel mai mic preţ din Europa. (…) 25 de bani din aceşti 50 de bani vor fi susţinuţi de la bugetul de stat, prin Ministerul de Finanţe, iar 25 de bani vor fi susţinuţi ca o cheltuială deductibilă de către operatori. Şi sunt convins, că să nu mă întrebaţi, sunt convins că marii operatori, marii deţinători de reţele de staţii de distribuţie, care sunt şi producători, au şi reţele de staţii de distribuţie, vor aplica această ordonanţă”, a explicat Virgil Popescu.
El a precizat că cei 25 de bani, fiind reducere comercială, sunt deductibili, aşa cum prevede Codul fiscal, „deci au un avantaj fiscal suplimentar pe lângă recuperarea celor 25 de bani din partea bugetului de stat”.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunţat săptămâna trecută că preţul carburantului la pompă va fi compensat cu 50 de bani.
„Pentru ca cetăţenii români şi firmele să plătească mai puţin pentru carburant, am identificat împreună cu specialiştii o soluţie de compensare în sumă fixă de 50 de bani care se aplică direct la pompă”, a declarat Ciucă, joi.
Mecanismul va fi aplicat pe o perioadă de trei luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News