Connect with us
Publicitate

Eveniment

Ministrul Familiei a anunţat că va propune revenirea gratuităţii biletelor de tren pentru studenţi

Publicat

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea a avut duminică o întâlnire cu reprezentanţii tinerilor din România. În cadrul acesteia Gabriela Firea a discutat despre majorarea locurilor din tabere, mai ales că e apropie şi vacaţa studenţilor, şi a anunţat că va propune revenirea gratuităţilor pentru studenți la transportul cu trenul. 

„Am vrut neapărat să discutăm subiectul taberelor, mai ales că în curând și studenții intră în vacanță. Avem în dezbatere publică proiectul pentru acest an și am anunțat deja o majorare a numărului de locuri, de la 2.300 până la 3.500, mai mult decât anul trecut.

Mi-aș fi dorit resurse și pentru majorarea sumei pentru mesele zilnice din tabere care acum este 52 de lei/zi pentru fiecare student. Un pacient dintr-un spital sau un copil dintr-un centru de plasament mănâncă zilnic trei mese cu 22 lei, sumele fiind dublate în acest an de Guvern.

Creștem și numărul de serii, de la 4 la 6, o dată cu majorarea numărului de locuri.

Reprezentații ministerului vor verifica toate firmele care câștigă contracte pentru taberele studențești și care trebuie să ofere exact ce au promis. Nu vreau ca studenții care merg în tabere să mai fie cazați în condiții proaste.

Împreună cu studenții ne organizăm ca în vacanța de iarnă să existe tabere! Am stabilit formarea unui grup de lucru pentru a lucra la metodologie. De asemenea, formăm un grup de lucru cu federațiile și reprezentații ministerului pentru a debloca Legea Tineretului.

Mi-aș dori un buget mai generos, din care să fi putut direcționa mai mult către proiectele destinate tinerilor, dar economia țării nu și-a revenit după pandemie, criza facturilor la energie și gaze. În plus, resimțim în fiecare zi consecințele războiului de la graniță.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse este nou și doar actele pentru funcționarea instituției am reușit să le punem la punct abia în luna martie. Cu muncă titanică, fără personal suficient și fără salarii aproape trei luni. Am anunțat deja două proiecte pentru studenți și tinere familii care vor fi aprobate în foarte scurt timp. Guvernul din care fac parte chiar își dorește să facă lucruri pentru tineri.

Voi propune chiar să îndreptăm nedreptatea din ultimii doi ani când s-a renunțat la biletele gratuite la transportul cu trenul. Nu a fost nici un fel de pomană, iar tinerii știu bine cât de utilă a fost măsura. Nu am auzit reacții, iar măsura nedreaptă a fost acceptată fără cuvinte multe.

Toate discuțiile pe care le am cu tinerii au un singur scop: anul viitor să avem la minister un buget care să ne mulțumească pe toți. Voi lupta să fie fonduri suficiente”, a anunțat Gabriela Firea, pe pagina de Facebook.

La întâlnirea de duminică au participat tinerii din conducerea Uniunii Studenților din România, Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România și reprezentanți din minister.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate