Connect with us
Advertisement

Actualitate

ASTĂZI intră în vigoare Legea recursului compensatoriu. Ministrul Justiţiei: Foarte mulți deținuți vor dobândi beneficiul de a solicita liberare condiţionată

inchisoare

Publicat

inchisoareJoi, odată cu intrarea în vigoare a Legii recursului compensatoriu, mulţi deţinuţi vor putea solicita liberare condiţionată, a anunţat ministrul Justiției, Tudorel Toader. Este vorba despre Legea 169/2017, potrivit căreia, la 30 de zile executate în penitenciar în condiții necorespunzătoare, deținuții vor beneficia de șase zile considerate executate.

„Comisiile din penitenciare sunt pregătite, au făcut toate calculele pentru a vedea care dintre deținuți beneficiază direct de punerea în libertate, iar mâine vor fi deținuți care vor fi puși în libertate, după care, tot prin intrarea în vigoare a legii, foarte mulți deținuți vor dobândi beneficiul, vocația de a solicita liberare condiționată”, a anunțat miercuri Tudorel Toader, la Parlament.

El a spus că are „un plan coerent” de pentru rezolvarea problemei aglomerării din penitenciare, menționând că în luna ianuarie se va prezenta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și foaia de parcurs o va înainta până în ianuarie 2018.

„Avem la Ministerul Justiției în lucru un proiect de lege care prevede că o parte din pedeapsă, partea finală a pedepsei sau pedeapsa integrală, poate fi executată în regim de supraveghere electronică cu acea brățară electronică. După aceea vedem care va fi soarta legii privind grațierea, lege care a trecut de primă cameră și a trecut la cameră decizională”, a susținut Toader.

Potrivit ministrului, „dinamica populației din penitenciare este în ultima perioadă una favorabilă, în sensul că numărul de intrări în penitenciar este mai mic decât numărul de ieșiri, de eliberări. Această sumă, acest cumul de măsuri de ordin legislativ, de ordin logistic, instituțional ne creează convingerea că, pe termen scurt, vom rezolva problemele din penitenciare”.

De asemenea, s-a referit la faptul că demarează „procedurile pentru aducerea cetățenilor români deținuți în alte state să execute restul de pedeapsă în România, dându-le în scris garanții că restul de pedeapsă va fi executat cu respectarea cerințelor standardelor europene, cerințelor CEDO”.

sursă: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement