Connect with us
Advertisement

Eveniment

Ministrul Mediului: Avem cifre ruşinoase la capitolul colectare separată a deșeurilor

Publicat

Ministrul Mediului, Mircea Fechet susține că țara noastră are cifre ruşinoase la capitolele colectare separată, tratare, depozitare, compostare. Potrivit acestuia, din acest motiv suntem obiectul unor proceduri de infringement din partea Curţii Europene de Justiţie.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, şi secretarul de stat Cristian Valer Beseni au participat joi la o masă rotundă privind instrumentarea finanţărilor din fonduri PNRR pentru Centrele de Colectare cu Aport Voluntar (CAV) destinate marilor aglomerări urbane.

„Managementul deşeurilor este o preocupare nu doar pentru Ministerului Mediului, ci o temă de interes până la nivelul Cancelariei Prim-ministrului. Ne interesează, în general, modul în care gestionăm deşeurile deoarece, chiar dacă am evoluat la atât de multe capitole ca ţară, din păcate, în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor suntem în urmă faţă de statele membre.

Avem cifre ruşinoase la capitolele colectare separată, tratare, depozitare, compostare şi, din acest motiv, suntem obiectul unor proceduri de infringement din partea Curţii Europene de Justiţie. Întâlnirea de astăzi este menită să tragă nişte concluzii sănătoase, astfel încât, după ce vom semna contractele de achiziţie pentru CAV-uri, sperăm să fie bine gestionate şi să-şi atingă obiectivele, pentru că avem nenumărate exemple de investiţii în domeniul deşeurilor care nu sunt folosite”, a susţinut Mircea Fechet, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a ministerului.

Acesta a subliniat că sunt peste o sută de acte normative legate de gestionarea deşeurilor „pe care toţi primarii din ţară ar trebui să le citească”.

„Sunt peste o sută de acte normative legate de gestionarea deșeurilor pe care toți primarii din țară ar trebui să le citească. Admițând că este nevoie de o asanare a legislației, avem nevoie și de o sistematizare și de armonizare a practicii.

Mi se spune că unii primari au decis că nu sunt interesați de astfel de investiții, însă le atrag atenția că va veni acea zi când nu ne vom mai putea preface că nu știm ce prevede legislația de mediu”, a subliniat Mircea Fechet.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    vineri, 01.09.2023 at 12:30

    Normal,tot ce este la locul lui este anormal în viziunea PSD. Dar să spunem că şi dacă vrei să fie normal, nu se poate. Ca exemplu,la punctul de colectare a deşeurilor de la Columna compartimentul plastic este blocat de zece zile. O fi normal ?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement