Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ministrul Mediului de Afaceri: Firmele nu vor mai fi amendate la primul control, pentru anumite contravenţii

Publicat

ilan laufer Inspectorii fiscali şi autorităţile de control ale statului nu vor mai sancţiona firmele, la primul control, dacă neregulile nu sunt grave. Vor trebui să pună la dispoziţie un plan de conformare de 90 de zile.

„Legea prevenirii interzice organelor de inspecție fiscală și control ale statului să vă amendeze la primul control pentru o serie de mai mult de 500 de contravenții. S-a lucrat foarte, foarte mult la această lege. Evident că cele 500 de contravenții nu sunt deosebit de grave sau lucruri care sunt penale sau ceva ce ar pune în pericol sănătatea sau siguranța oamenilor sau munca la negru. Sunt pur și simplu 500 de contravenții pe care noi am reușit să le identificăm și pe care noi nu le considerăm atât de grave”, a declarat, marți, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ilan Laufer.

Legea este dedicată în special companiilor mici și mijlocii, respectiv celor care au între doi și șase angajați, și care nu au o structură juridică și de audit care să poată avea o discuție de la egal la egal cu inspectorii care vin să controleze firma.

„Și atunci, aceste peste 500 de contravenții, în cazul în care le-ați încălcat – și vă spun că, dacă le-ați încălcat, probabil nici nu știți de existența a foarte multe dintre ele, dar le-ați încălcat – veți primi un plan de conformare de 90 de zile, termen pentru a vă pune la punct cu planul de conformare, cu ce prevede legea. După această perioadă de 90 de zile, echipa de control revine și doar atunci, dacă nu sunteți ok, vă poate aplica sancțiunea”, a continuat ministrul.

Legea a trecut de Senat şi se află la Camera Deputaților, pentru adoptare.

surse: digi24.ro, agerpres.ro

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement