Connect with us

Eveniment

Ministrul Mediului trimite Corpul de Control la Romsilva: ”Mi-ați semnalat că Romsilva a deraiat de la activitatea de bază”

Publicat

Ministrul Mediului trimite Corpul de Control la Romsilva. Mircea Fechet spune că vrea să aibă o imagine asupra modului în care a fost administrată regia în ultimii ani. El a anunțat pe contul său de Facebook că a trimis corpul de control la sediul central al instituției. 

”Romsilva are nevoie de un T zero. Începem prin a da pe față tot ce a fost pus, în zeci de ani, în cârca Regiei Naționale a Pădurilor.

Am trimis Corpul de control la sediul central al Romsilva, ca să avem o imagine și mai clară, negru pe alb, a modului în care a fost administrată Regia, cel puțin în ultimii cinci ani.

Transparența e un principiu la care țin foarte mult, așa că vreau ca toți să știm exact ce lichidități sunt acum în vistieria Romsilva și cum au fost gestionate fondul de regenerare a pădurilor și cel dedicat construirii de noi drumuri forestiere.

De asemenea, vom afla ce sume a plătit Regia pentru reparația și întreținerea drumurilor, atât în regim propriu, cât și cu firme specializate, dar și ce cheltuieli juridice a făcut.

În maximum 10 zile, vom avea primele concluzii despre modul în care au evoluat anumiți indicatori macroeconomici din 2020 și până astăzi, vom înțelege ce s-a întâmplat la nivelul direcțiilor silvice din punctul de vedere al productivității și cheltuielilor de personal, iar apoi vom putea să analizăm în detaliu zonele – problemă.
Și voi lua noi decizii.

Sunt multe, foarte multe astfel de zone în care mi-ați semnalat că Romsilva a deraiat de la activitatea de bază, de administrare a pădurii; primesc în continuare, zilnic, zeci de mesaje din partea angajaților Romsilva, aproape județ cu județ, care îmi dau noi indicii despre cum a fost secătuită Regia, în timp ce pădurarii au fost lăsați să se descurce așa cum poate fiecare: fără haine, fără combustibil, fără mijloc de transport, însă cu aceleași sarcini de serviciu, ba chiar suplimentare.

Îmi cereți un singur lucru: să facem dreptate, cu toată opoziția celor care au crezut că au înnodat ițele în beneficiul personal și pentru totdeauna. Nu dau înapoi, nu există cale de întors!

Suntem tot mai aproape de momentul în care Romsilva va avea un nou Consiliu de Administrație (CA).

Am publicat pe site-ul Ministerului Mediului proiectul prin care intră în linie dreaptă selecția membrilor din CA-ul Regiei, pentru perioada 2025 – 2028.

Noua conducere a Romsilva va fi evaluată în funcție de 48 indicatori de performanță, financiari și nefinanciari, care, în măsura în care vor fi aplicați cu acuratețe și responsabilitate, vor asigura nu doar redresarea Romsilva, ci dezvoltarea Regiei la nivelul pe care îl așteptăm cu toții și pe care îl merită pădurile noastre.

CA-ul Regiei va da socoteală în funcție de cum va reuși să crească productivitatea muncii și marja netă a profitului, dar și în funcție de modul în care va scădea consumul de energie electrică și gaz față de anul 2024, cu ținte clare.

Totodată, membrii Consiliului de Administrație vor răspunde pentru deciziile pe care le vor lua pentru a îmbunătăți activitatea Romsilva și a îndeplini anumite obiective specifice” a scris acesta.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement