Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ministrul Muncii: Legea salarizării bugetarilor, impact financiar de 19,5 miliarde lei. Cine va avea cele mai mari creşteri de venituri

Publicat

bani Proiectul privind legea salarizării personalului bugetar are un impact financiar pentru bugetul de stat de 19,5 miliarde de lei, potrivit ministrului Muncii, Dragoş Pâslaru.

Potrivit ministrului, această lege are ca prim scop rezolvarea inechităţilor existente până acum în sistemul salarial.

„Primul scop este să rezolve inechităţile şi să pună toate familiile ocupaţionale pe un sistem de echivalenţă. Exact aşa cum fusese discutat şi agreat în 2009-2010. Rezolvă legea lucrul acesta? Răspunsul este: da. În al doilea rând, ce trebuie să facă această lege? Să îmi asigure echitatea, astfel încât cei rămaşi în urmă faţă de echivalentele pe care le stabilisem odata să aibă creşterile cele mai mari. Se întâmplă lucrul acesta? Da. Asistenţa socială, persoanele din administraţia publică locală, contractual sau funcţionari publici, cei care sunt în cercetare şi cultură, cei care au rămas în urmă faţă de ce s-a întâmplat în ultimii ani, când s-au dat creşteri pentru o categorie sau pe câteva categorii, au creşterea cea mai mare. Este în acest moment o diferenţă între cât cresc salariile la anumite categorii? Da, pentru că unele au mai crescut între timp şi unele, nu. Justiţia, de exemplu, nu poate creşte cu mai mult de 12%, pentru că deja sunt la un nivel de echivalenţă pe această corelaţie între familiile ocupationale mai sus, dar nu înseamnă că nu cresc. Cine este nemulţumit? Fiecare dintre familiile ocupaţionale şi-ar dori să creasca salariul cu 100% şi este legitim, dar întrebarea este ce să alegem între să mă duc şi să fac lobby ca pentru familia mea ocupaţională să obţin un 10-15% sau să accept că în această ţară avem şi noi nevoie de reguli, de un cadru unitar în care toată administraţia publică este tratată acolo unde îi este locul„, a declarat ministrul Muncii.

El a amintit ca, prin alocarea unei sume de 4,85 de miliarde de lei pentru doar două sectoare, Sănatatea şi Educaţia, Parlamentul a ignorat restul categoriilor bugetare, care ar fi trebuit să aştepte încă doi ani până la creşterea salariilor.

„Problema ordonanţei 20 modificată este că aloca 4,85 miliarde pentru două sectoare. Eu nu spun că acele sectoare nu ar fi prioritare. Dacă vă uitaţi în lege, legea creşte salariile acelor două sectoare, Sănătate şi Educaţie, mai mult decât în proiectul din Parlament cu încă 10-15% peste ce dă Parlamentul şi aşa este normal, pentru că sunt sectoare prioritare pentru societate. Dar dacă încep cu aceste două sectoare şi le aloc 4,85 miliarde, aceasta înseamnă că toţi ceilalţi trebuie să mai aştepte doi ani de zile ca să poata să vadă şi ei o creştere. Eu nu pot să le spun asistenţilor sociali din această ţară că ei trebuie să aştepte încă doi ani, nu pot să le spun celor din administraţia publică locală sau soldaţilor că trebuie să mai aştepte doi ani de zile”, a susţinut Pâslaru.

Acesta a precizat că, în acest moment, ministerul se află în dialog cu partenerii sociali pe această temă şi aşteaptă propuneri din partea acestora, urmând ca, după integrarea în proiect a propunerilor, să înceapă dezbaterea publică pe marginea viitorului act normativ.

Proiectul Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice propune 116 clase de salarizare, cel mai mic salariu în sectorul bugetar urmând să fie de 1.625 de lei, iar cel mai mare de 22.000 de lei.

Raportul între cel mai mic salariu de bază şi cel mai mare este de 1 la 13. Aplicarea legii ar putea începe la 1 iulie 2017 şi se va extinde până în anul 2021, însă în proiect nu se precizează şi procentul anual de creştere.

Proiectul mai prevede că, în situaţia în care salariile de bază/ soldele funcţiilor de bază/ salariile funcţiilor de bază/ indemnizaţiile de încadrare, indemnizaţiile lunare avute în luna iunie 2017 sunt mai mari decât cele prevăzute în anexele la prezenta lege să se păstreze cuantumurile avute în luna iunie 2017.

De asemenea, sporurile, majorările, indemnizaţiile, compensaţiile, premiile şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute în anexele la lege se stabilesc astfel încât procentul de creştere a cuantumului total rezultat să nu fie mai mare decât procentul de creştere a salariilor de bază, a soldei funcţiei de bază, a salariului funcţiei de bază, după caz, pe toată perioada de aplicare etapizată a legii.

Conform datelor publicate de Ministerul Muncii pe pagina sa de Facebook, majorarea salarială medie va fi de 37,3%, corelată cu creşterea economică prognozată.

Majorări pe sectoare din administraţie:

Administraţia Publică Centrală (exemple):

– consilier superior, cu studii superioare şi peste 20 de ani vechime: creştere salarială de 43,2%, de la 4.476 lei în prezent la 6.410 lei

– referent asistent de 61,6%, de la 1.574 lei la 2.544 lei

– consilier debutant, cu studii superioare, de 47,4%, de la 1.270 lei la 1.872 lei.

Administraţia Publică Locală (exemple):

– consilier superior: majorare de 84,3%, la 4.541 lei

– referent asistent: majorare de 51,5%, la 1.961 lei

– personal contractual: creştere 110% pentru consilier IA, cu studii superioare şi 5-10 ani vechime, la 3.777 lei; pentru un referent IA de 74,1%, la 2.321 lei.

Sectorul de Asistenţă socială (exemple)

– asistent social principal, cu 20 de ani vechime şi studii superioare: majorare de 79,1%, la 3.823 lei

– asistent social specialist: majorare de 63,3%, la 3.211 lei

– asistent social debutant: majorare 49,8%, la 1.872 lei.

Sănătate

– medic primar, cu 20 de ani vechime: creştere cu 25,6%, la 6.410 lei

– medic rezident, anul I: creştere cu 34,7%, la 2.579 lei

– asistent medical, cu studii postliceale si 3-5 ani vechime: creştere cu 16,8%, la 2.467 lei.

Educaţie

– profesor universitar: salariu de bază de 7.282 lei (majorare 30,6%)

– conferenţiar universitar, cu 5-10 ani vechime: 3.366 lei (plus 29,5%)

– lector universitar, cu 10-15 ani vechime: 3.335 lei (plus 25,3%)

– profesor gradul I, cu 5-10 ani vechime: 2.997 lei (plus 34,3%)

– învăţător gradul II, cu 5-10 ani vechime: 2.175 lei (plus 21%)

– învăţător debutant: 1.836 lei (plus 22,8%).

sursă: hotnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement