Actualitate
Ministrul Muncii: Ordonanţa pentru creşterea salariilor demnitarilor s-ar putea aplica de la 1 august. Legea salarizării, abia de la sfârşitul anului

„Ordonanța este în vigoare, aplicarea ei începe de la 1 august. Săptămâna viitoare vom avea rectificare bugetară și vom decide atunci dacă va începe aplicarea ei de la 1 august. Având în vedere că impactul bugetar este foarte mic, sub 600 de mii de lei, este posibil să înceapă și această aplicare a ordonanței. Mai ales că acest prim pas de creșteri salariale este legat de continuarea implementării, după adoptarea legii salarizării”, a afirmat Plumb, la sediul central al PSD, întrebată ce se va întâmpla cu acest act normativ.
Ea a explicat că este vorba despre o parte componentă a legii salarizării. „Deci este parte componentă a legii salarizării. Noi o vom finaliza până la sfârșitul lunii august astfel încât în septembrie să poată să intre în dezbatere în Parlament. După cum știți, este gata, s-a discutat cu federațiile sindicale, așteptăm amendamentele lor, observațiile lor, după care o vom finaliza. Încercăm să o bugetăm, așa cum am discutat, de la 1 decembrie 2015„, a spus ministrul Muncii.
sursa: agerpres
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News