Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, confirmată cu COVID-19. „Voi continua să muncesc de acasă”

Publicat

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat pe Facebook că are Covid-19. Aceasta a mai spus că va munci de acasă şi i-a avertizat pe subordonaţi că îi va verifica telefonic. De asemenea, în perioada izolării la domiciliu, Alexandru va face evaluarea instituţiilor din subordine.

„Am atât de multă treabă (și îmi și place ceea ce fac) încât, chiar și cu acest rezultat pozitiv la testul pentru Covid, voi continua să muncesc de acasă. Voi fi chiar mai activă și mai eficientă, la Minister se mai întâmplă să mă întrerup des pentru că apare o urgență și dacă tot sunt acolo, întrerup ce fac și o rezolvăm. Parte dintre aceste urgențe (așa e viața la Ministerul Muncii, cu urgențe zilnice) vor fi acum preluate de echipa de conducere a Ministerului.

Adevărul este că am tras mult, mai ales în ultima perioadă. Cu toate măsurile de protecție, este adevărat. Nu îmi amintesc, chiar stăteam să mă gândesc, să fi neglijat măsurile de protecție. Chiar nu îmi dau seama cum s-a întâmplat; mă voi comporta, în continuare, în mod responsabil.

Am puțin mai multă liniște în perioada zilelor următoare ca să trec prin toate, absolut toate evaluările și verificările pe care le-am cerut instituțiilor pe care le coordonez. Voi fi la telefon pentru a ajunge la rezultatele la care nu renunț până în ultima zi de mandat.

Sunt și voi rămâne activă. Se pot aștepta colegii din instituțiile din țară să fiu și mai curioasă acum că am mai multă liniște ca să mă uit peste informațiile cerute. Să vă așteptați la multe informații utile aici.

Inclusiv despre campania PNL București care se desfășoară în online exact așa cum suntem noi – cei din PNL București: decenți, serioși, cu determinarea de a face treabă pentru Capitală.

Voi urma tratamentul indicat”, a transmis Violeta Alexandru, pe pagina de Facebook.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax