Connect with us
Advertisement

Eveniment

Ministrul Sănătății: Certificatul digital Covid trebuie să devină operaţional înainte de o creştere abruptă a cazurilor

Publicat

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că există la nivelul INSP o variantă tehnică privind certificatul digital Covid, care urmează să fie dezbătută în cadrul coaliției. Rafila a mai spus că e nevoie ca măsurile autorităților „să frâneze răspândirea variantei Omicron”, iar documentul ar trebui introdus înainte de o nouă creștere a numărului de cazuri de infectare cu Covid-19.

El a menţionat că această variantă va fi dezbătută în cadrul coaliţiei, urmând să fie luată o decizie politică. Rafila a apreciat că documentul ar trebui să devină operaţional înainte să existe „o creştere abruptă a numărului de cazuri”.

„Noi avem o variantă tehnică, lucrată la Institutul Naţional de Sănătate Publică. Ea va fi dezbătută la nivelul coaliţiei şi se va lua o decizie politică, pentru că, până la urmă, e o decizie politică. Nu pot să vă dau un orizont de timp, pentru că noi am propus. Acum, decizia e de natură politică, ea trebuie votată în Parlamentul României. În mod normal, ar trebui ca acest document să fie operaţional înainte de o creştere abruptă a numărului de cazuri”, a spus el.

În contextul în care în România a fost confirmat primul caz de infectare cu Omicron la o persoană care nu a călătorit în afara ţării, ministrul Sănătăţii a precizat că măsurile adoptate vizează mai degrabă „frânarea”, „întârzierea” răspândirii acestei variante.

„După confirmarea primelor două cazuri (cu Omicron, n.r.), chiar eu spuneam că e foarte posibil să mai avem cazuri în România. Sunt şi în alte ţări europene. Gândiţi-vă la numărul mare de persoane care călătoresc dinspre Marea Britanie, unde această tulpină tinde să devină dominantă. Este clar că se va răspândi şi în România, la fel ca în alte ţări. Măsurile care se iau sunt de frânare, nu de întârziere a acestei tulpini. Vom avea îmbolnăviri cu transmitere în comunitate, important e când se va întâmpla acest lucru și poate mai important să vedem care este evoluția formelor clinice de boală, pentru că sunt incerte. La populația tânără activă, formele de boală sunt ușoare, marea lor majoritate, dar vedem că îmbolnavirea afectează și persoane vaccinate, pentru că din cei infectați aproape toți au fost vaccinați. Dar evoluția clinică a fost fost bună în cazul acestora”, a mai spus Rafila.

El a reamintit că, potrivit punctului de vedere al OMS, vaccinarea, ca unică măsură, nu este suficientă în combaterea pandemiei şi că sunt necesare şi alte măsuri pentru a încetini transmiterea SARS-CoV-2.

sursa: digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Dragos

    vineri, 17.12.2021 at 15:03

    Varianta 0micron tinde sa devina dominanta in Marea Britanie?
    Poate sa ne dea si sursa acestei stiri?
    Adica sa precizeze exact cate cazuri de 0micron sunt in Marea Britanie relativ la numarul total de infectari. Asa ca sa mai tragem si singuri concluziile.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement